Turneul organizat de către Novak Djokovic (33 de ani), care ar fi trebuit să fie o „încălzire” pentru noul sezon competițional, a fost anulat. Jucătorul sârb de tenis, alături de soția sa, Jelena Djokovic (34 de ani), au fost confirmați cu COVID-19.
Novak Djokovic și Jelena (ex Jelena Ristic) se cunosc încă din perioada liceului. Din anul 2005 au început să iasă la întâlniri împreună, deci din perioada adolescenței, informează The Sun.La acea vreme, Nole avea doar 18 ani și se afla la începutul carierei de jucător de tenis.
În septembrie 2013, Novak Djokovic și Jelena s-au logodit, iar în iulie 2014 s-au căsătorit. Au împreună doi copii. Primul s-a născut în 2014, iar al doilea, în 2017. Stefan este fratele cel mare, iar Tara, mezina familiei.
Jelena Djokovic este mare fan Instagram, unde postează în mod regulat fotografii alături de soțul ei. Jelena participă deseori la meciurile lui Novak și este directorul organizației caritabile înființate de către celebrul sportiv, Fundația Novak Djokovic, concentrat pe sprijinirea copiilor din Serbia, în vederea accesului la educație. De asemenea, Jelena Djokovic este și directorul unei reviste din Serbia, „Original”.
Jelena Djokovic a absolvit liceul de educație fizică din Belgrad și a urmat cursurile de licență și master la Universitatea Bocconi din Italia. De asemenea, a obținut și doctoratul în management.
Jelena l-a însoțit pe Novak Djokovic la „Adria Tour”, competiția organizată de către sportiv în Croația și Serbia. Mai mulți jucători și membri ai staff-ului au fost confirmați pozitiv. Din fericire, copiii celebrului cuplu sunt perfect sănătoși. Novak și partenera sa de viață se află în izolare și se vor testa din nou, peste câteva zile.
Atât Jelena, cât și Novak Djokovic se opun vaccinării împotriva COVID-19.