Cum ar reacționa Mădălin Ionescu la infidelitatea soției lui, Cristina Șișcanu: „Dacă m-ai înșela …”
Recent, Mădălin Ionescu a primit o întrebare cu adevărat neașteptată din partea soției lui, însă nu a ezitat și a spus clar cum crede el că ar reacționa dacă ar afla că a fost înșelat de ea, dar și ce s-ar întâmpla cu relația lor după acest gest.
Fără niciun fel de ezitare, în primul rând, Mădălin Ionescu a explicat clar că nu ar avea o reacție agresivă fiindcă nu-i stă în caracter.
Cum ar reacționa Mădălin Ionescu la infidelitatea soției lui
Acesta a pus punctul pe ‘i’ și a dat de înțeles că relația lor s-ar termina după aflarea unei astfel de vești, astfel că nu ar avea vreo reacție neașteptată, ci doar ar lăsa lucrurile așa cum sunt, i-ar respecta decizia soției, însă nu ar putea trece cu vedere vreodată, ajungându-se astfel la divorț.
Mădălin Ionescu este de părere că infidelitatea este o decizie și nu o greșeală, astfel că nu ar putea trece peste un astfel de gest indiferent cât de mult o iubește pe Cristina Șișcanu.
„Adică dacă m-ai înșela?! Cred că în niciun caz n-aș reacționa agresiv, pentru că nu suntem proprietarii nimănui. E decizia ta, ar fi decizia ta, eu n-aș putea să-ți urez decât succes în viață. Una e să ai niște… o imaginație, să fii pe moment sub impactul unui articol, unui film, unui un vis, niște secvențe pe care ți le poți analiza singură, niște vulnerabilități și alta ar fi să duci la capăt un gând și să săvârșești fapta, din punctul meu de vedere, pentru că până la urmă asta face diferența între noi și regnul animal, decizia”, au discutat cei doi în podcastul moderat de Cristina Șișcanu, potrivit viva.ro.
Ce părere are Cristina Șișcanu despre infidelitate
În urmă cu mai mult timp, și Cristina Șișcanu a fost întrebată de către marea comunitate de fani din mediul online dacă ar putea trece peste infidelitatea soțului ei. Fără a sta pe gânduri a spus clar că relația lor este una extrem de strânsă și de puternică, motiv pentru care nu a luat vreodată acestă variantă în calcul. Totuși, dacă s-ar întâmpla, este convinsă că nu ar putea trece peste, dar și că nimic nu o să mai fie vreodată la fel în relația lor.
„Asta este o întrebare care mi s-a mai adresat. E greu să răspund la ea, pentru că relația noastră este foarte strânsă, profundă trup și suflet, nu știu ce ar însemna, un sfârșit probabil. Chiar dacă, să zicem, aș vrea să trec, nu cred că s-ar mai putea. S-ar răsfrânge clar asupra noastră și nu s-ar mai putea merge mai departe. Aproape 12 ani de când suntem împreună și am trăit relația asta până acum așa, la nivel maxim spre ideal”, a mărturisit Cristina Șișcanu pe Instagram, în urmă cu mai mult timp.