Cum a ajuns Paula Chirilă pe scena teatrului: „Nu am să uit asta nicio secundă. A fost cumplit”

Foto: Facebook/Paula Chirilă.

Paula Chirilă este îndrăgostită de lumea teatrului și savurează fiecare clipă petrecută pe scenă. Foarte puțini știu ca înainte să intre în lumea artelor, actrița lucra în alt domeniu.

Cum își câștiga existența Paula Chirilă

Se pare că Paula Chirilă se pricepe în mai multe domenii. Actrița a mai lucrat ca asistenta medicală, înainte ca să apară pe scena teatrului. Vezi mai multe poze în galeria foto de AICI.

Calea actriței nu a fost una ușoară. Vedeta a trecut prin mai multe încercări și a depus eforturi uriașe ca să ajungă renumită.

”Nu a fost o trecere ușoară deloc. Au fost 4 ani de facultate în care eu eram ziua la facultate, zi lumină. Și noaptea eram la spital, și apoi iarăși. De la 7 mergeam la facultate, spălam pe jos în sala de mișcare. De la 9 începeam cursurile și terminam seara și mă duceam la spital. Nu a fost deloc ușor. Acum privesc în urmă, așa, cu îngăduință, dar atunci a fost o perioadă foarte grea. Însă atunci fiind foarte tânără, am putut să duc chestia asta. Acum nu știu cum aș mai duce-o. Probabil cu ambiția care mă caracterizează și la cât de încăpățânată sunt și ambițioasă, aș duce-o până la capăt dar cu eforturi mari”, a mărturisit Paula Chirilă pentru ciao.ro.

Paula Chirilă a trecut prin clipe teribile

Vedeta a recunoscut că a trecut prin mai multe momente dificile, în care a văzut moartea cu ochii. Câteva persoane au decedat în mâinile actriței.

Nu am să uit asta nicio secundă cât o să trăiesc, nu am să uit să văd cum tineri mureau absolut fără să le mai putem face nimic, nici eu, nici medicul de gardă, pur și simplu cedau. A fost cumplit pentru că eu eram la urgențe medicale, chiar unde erau urgențele”, a precizat Paula Chirilă pentru sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`