Culiță Sterp are din nou probleme cu legea. Artistul este suspect într-un dosar de înșelăciune
Culiță Sterp are din nou probleme cu legea.
Se pare că artistul ar fi implicat într-un dosar de înșelăciune, ajungând și la Parchet.
Culiță Sterp, din nou probleme cu legea
Culiță Sterp este de departe unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România. Deși până aproape de finalul anului trecut părea să îi meargă bine pe toate planurile, se pare că ghinionul a venit și asupra lui. În luna noiembrie a anului trecut, Culiță Sterp a produs un accident rutier grav, în urma căruia victima a avut nevoie de îngrijiri medicale. Însă acum, apar noi probleme cu legea pentru artist.
Conform informațiilor, în cursul zilei de miercuri, Culiță Sterp a fost luat, cu mandat chiar de pe holul Tribunalului Cluj, unde se afla pentru o contestație. Acesta a fost dus ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, unde a fost nevoit să dea câteva declarații într-un dosar de înșelăciune.
Culiță Sterp se afla la Tribunalul Cluj, unde s-a judecat contestația sa împotriva măsurii controlului judiciar în dosarul cu care s-a ales din cauza accidentului rutier produs în luna noiembrie 2022. După ce a ieșit din sală, artistul era deja așteptat de oamenii legii. Aceștia i-au prezentat mandatul, iar mai apoi i-au spus că trebuie să îl însoțească totuși la Timișoara. Culiță Sterp s-a conformat cerințelor, așa că i-a urmat pe polițiști.
Acesta a fost nevoit să dea o declarație într-un dosar de înșelăciune cu 87 de acte materiale. Mai exact, se pare că un grup de cetățeni din Republica Moldova, care aveau paginile InsideTrade Invest și GreatTrade, îi invitau pe oameni să investească bani pentru a cumpăra acțiuni.
Atât Culiță Sterp, cât și fratele său, Iancu Sterp, au promovat la un moment dat aceste platforme pe conturile personale de Instagram, ba chiar au fost și plătiți pentru reclamele pe care le-au făcut la acel moment. Astfel, atât Culiță Sterp cât și Iancu Sterp au primit acum calitatea de suspecți în dosar. Ambii frați au fost lăsați să plece acasă după declarații, fără a rămâne în arest, scrie Fanatik.
Oamenii legii au făcut percheziții în 11 localități din România
În cursul zilei de miercuri, 1 martie, oamenii legii au efectuat mai multe percheziții în 11 localități din România, în urma cărora au fost descoperite detalii interesante în acest dosar.
„În cadrul acestui dosar a fost constituită o echipă comună de anchetă formată din organe de urmărire penală din România și Republica Moldova, beneficiind de sprijinul EUROJUST (Agenția Uniunii Europene de Cooperare în Materie de Justiție Penală).
S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de 11 suspecți și a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de doi dintre aceștia, care au dobândit calitatea de inculpați”, se arată într-un comunica transmis de către Parchetului Judecătoriei Timișoara.