Cu ce probleme s-au confruntat Flick și Denisa Filcea în vacanța din America. Cei doi au fost dezamăgiți
Flick și Denisa Filcea au avut parte de o vacanță în SUA și s-a nimerit ca Denisa să împlinească frumoasa vârstă de 30 de ani într-unul dintre cele mai spectaculoare locuri ale lumii. Cu toate acestea, cei doi au trecut prin unele momente care i-a dezamăgit.
Cuplul a povestit întâmplarea din America
Denisa Filcea și Flick formează una dintre cele mai frumoase familii din showbiz-ul românesc, iar ei au avut parte de momente foarte frumoase alături de fiica lor. Ei și-au petrecut vacanța în America, loc în care Denisa și-a serbat ziua de naștere, informează Spynews.
Chiar dacă este una dintre cele mai vizitate zone, ei au avut niște probleme care i-au dezamăgit.
Cuplul a fost mereu transparent și a împărtășit toate experiențele sale cu fanii de pe rețelele sociale, astfel că nu a ezitat să povestească cele întâmplate în America. Ei au fost dezamăgiți de un taximetrist din New York, pe care l-au rugat să dea aerul condiționat mai încet, având în vedere că și fiica lor, Eva Maria, se afla în mașină.
Răspunsul șoferului nu a fost pe placul lor, spunând că lui îi este cald, iar dinadins, a dat aerul condiționat la maxim. Acest lucru a înfuriat-o foarte tare pe Denisa, ajungând la concluzia că peste tot în lume sunt fel și fel de oameni.
„Mergem la aeroport cu un taximetrist care a refuzat să dea mai încet aerul condiționat. Din contră, l-a dat la maxim. I-am zis că e prea tare pentru bebe și a zis că lui îi e cald. Lumea e plină de oameni de toate felurile”, a scris Denisa Filcea, pe Instagram.
Părinți buni pentru Eva
Flick și Denisa sunt părinți foarte buni și fac tot ce le stă în putință pentru fiica lor. Ei au pregătit un cadou impresionant pentru Eva Maria, pe care l-au ținut într-un seif dintr-o altă țară, până în ziua în care ea a împlinit un an. Este un diamant, pe care îl va folosi în viitor, pentru a-și face o bijuterie unică.