Cristina Șișcanu, mesaj dur pe rețelele de socializare, după ce Filip, băiatul lui Mădălin Ionescu, a fost jignit: „Să vă fie rușine! Sunteți de toată jena!”
Cristina Șișcanu a răbufnit pe rețelele de socializare.
Acest lucru s-a întâmplat după ce Filip, băiatul lui Mădălin Ionescu, a fost jignit de către internauți. Prezentatoarea nu acceptat ca băiatul să fie ținta răutăților.
Cristina Șișcanu a răbufnit pe rețelele de socializare
Mădălin Ionescu a plecat la mare alături de toata familia sa, unde petrece momente frumoase alături de aceasta. Filip, băiatul prezentatorului din căsnicia anterioară, i-a însoțit și s-a bucurat enorm să meargă la mare. Filip are aproape 20 de ani și are grave probleme de sănătate.
Cristina Șișcanu și-a ieșit din fire, după ce a primit mai multe comentarii răutăcioase la adresa băiatului. Soția lui Mădălin Ionescu are grijă de Filip și se comportă ca o adevărată mamă cu el.
„Să vă fie rușine! Sunteți de toată jena”
„Suntem la mare. Este a doua zi când am ieșit pe plajă. Am făcut postări drăguțe aici, pe Facebook. Am primit foarte multe comentarii frumoase. Oamenii ne urează vacanță frumoasă și așa mai departe, vă mulțumim din suflet.
Însă, ca de obicei, sunt și persoane care, nu știu cum să le spun, sunt malformate sufletește. Nu poți să gândești, cu atât mai mult să spui ceva de genul «De ce l-ați luat pe handicapatul ăla cu voi?» Exact așa a sunat unul dintre comentarii! Să vă fie rușine! Sunteți de toată jena! Și au mai fost comentarii. Că «De ce îl cărați cu voi pe Filip», că «de ce îl postați?» Știți ce? Nouă nu ne e rușine cu Filip. Este copilul nostru! Nu sunteți oameni cei care lăsați astfel de comentarii! Nu sunteți oameni, aveți un suflet negru, schingiuit! Genurile de persoane care se bagă și analizează situațiile din familiile altora, ale persoanelor publice sau mai expuse, ar fi spus, dacă mergeam într-o deplasare unde Filip nu era, că de ce nu îl luam cu noi, că de ce îl lăsăm acasă.
Când îl luăm, apar astfel de comentarii, de-a dreptul inumane. Eu nu vreau să am genul acesta de persoane în comunitatea mea, le dau block, apar altele și așa mai departe. Ce pot să vă spun este că degeaba sunteți pe fața pământului, degeaba! Cum puteți să gândiți așa și cum puteți să lăsați astfel de comentarii?
Lucrurile acestea se întâmplă din cauza răutății și a lipsei de educație. Dacă cei care au lăsat astfel de comentarii consideră că o persoană specială, o persoană care are un anumit tip de handicap, trebuie închisă în casă undeva, să nu o vadă nimeni de rușine, eu nu am ce să vorbesc cu ei.
Mari probleme sufletești și de educație. Încă o dată vă spun – nouă nu ne e rușine cu Filip. Așa cum postăm cu Petra (n.r. – fata Cristinei cu Mădălin, în vârstă de 6 ani), așa postăm și cu Filip. Așa cum mergem cu Petra în public și cu Ștefania, așa mergem și cu Filip. Este copilul nostru și este un copil normal. Mult mai normal decât mulți dintre voi! Mă refer la cei care aveți astfel de răutăți. N-am ce să vă spun decât – să vă fie rușine! Degeaba trăiți pe acest pământ!”, a fost mesajul Cristinei Șișcanu pentru cei care l-au jignit pe Filip, potrivit Libertatea.