Cristina Șișcanu, jefuită de femeia care îi făcea curățenie în casă: „Și-a luat lucrurile și a rupt-o la fugă. Am rămas mută”
Cristina Șișcanu se numără printre cele mai admirate vedete din România și, împreună cu Mădălin Ionescu, formează un cuplu admirat de foarte multă lume.
De curând, soția lui Mădălin Ionescu le-a povestit internauților despre experiența neplăcută prin care a trecut zilele acestea cu fosta ei menajeră.
Cristina Șișcanu o acuză de furt pe femeia care îi făcea curățenie
Cristina Șișcanu ar fi fost jefuită de femeia care îi făcea curățenie în casă. Vedeta le-a povestit fanilor ei de pe rețelele de socializare cum ar fi rămas fără încărcătorul de la telefon.
Potrivit spuselor Cristinei, femeia care îi făcea curățenie în casă ar fi luat-o la fugă, după ce vedeta i-ar fi spus că îi lipsește încărcătorul.
„Eu marți am dus-o la grădiniță pe Petra, dar îmi amintesc momentul când m-am ridicat din pat, mi-am scos telefonul din încărcător și încărcătorul a rămas acolo, în priză. Eu nu am intrat în dormitor în ziua respectivă. Ea a făcut curățenie în casă și a plecat. Am avut treabă la birou și pentru că am stat mult pe telefon, am avut nevoie de încărcător.
Tot mă gândeam cine ar fi putut să-l ia, că nu mai era nimeni acasă.(…) Vine ziua de ieri, vineri, când doamna se prezintă la program. A reușit să facă puțină curățenie și am rugat-o ca atunci când urcă să-l mai caute, că poate îl găsește ea.
Și în momentul acela, doamna și-a luat lucrurile și a rupt-o la fugă. Eu nu am înțeles, am rămas mută. A plecat, am rămas mută! Eu nu am acuzat-o de nimic, eu doar am rugat-o să mă ajute să-l caut”, a mărturisit Cristina Șișcanu.
De asemenea, aceasta susține că menajera obișnuia să ia din casă obiecte mici și nu era nici pe departe la prima abatere.
„De-a lungul timpului, am mai observat că și-a mai însușit niște obiecte, mici ce-i drept. Ca de pildă, monstre de parfum, chestii mici. Dar și le însușea fără să ceară voie. Odată mi-a adus Mădălin un buchet de flori, și ea zice:, a povestit Cristina Şişcanu, potrivit Click!
Vedeta și soțul ei, Mădălin Ionescu, au mai trecut printr-un incident asemănător atunci când s-au mutat în casă nouă.
„Atunci când aduci un om în casă, îl introduci în intimitatea familiei tale, vrei să ai încredere deplină ca să poți să ai un confort. În momentul când am întrebat-o de încărcător, doamna a plecat din casă, a rupt-o la fugă din curte si a plecat! E râsu-plânsu, vorba aia.
S-a mai întâmplat acum mulți ani, când ne-a fost spartă casa. Sunt niște experiențe neplăcute, pentru că se creează un disconfort în casa ta. Ne mutasem de o perioadă scurtă în casa aia. După acea întâmplare, am instalat un sistem cu o sută de mii de camere, vorba aia. Adică, ne-am blindat, pentru că e o experiență foarte neplăcută!”, a mai spus vedeta.