După ce filmările de la serialul “Sacrificiul” difuzat de Antena 1 au luat o pauză pe o perioadă nedeterminată din cauza pandemiei provocate de coronavirus, actrița Cristina Ciobănașu a decis că este momentul pentru o nouă schimbare de look. Aceasta a renunțat la culoarea roșcat și le-a povestit prietenilor săi virtuali într-un InstaStory, că era foarte nerăbdătoare să își scimbe culoarea părului. Aceasta este doar prima etapă a schimbării de look deoarece nuanțele de roșu ies cel mai greu din păr, scie libertatea.ro.
„Cât am așteptat acest moment! M-am vopsit. Sunt foarte fericită. Culoarea nu este finală, pentru că a fost foarte greu să scoatem pigmentul de roșu din păr. Voi ajunge la culoarea pe care mi-o doresc eu treptat. Acesta a fost primul pas. Probabil că va trebui să mă mai vopsesc de vreo două-trei ori… Cert este că mi-am dorit foarte tare să fac o schimbare. Mi-a plăcut să fiu roșcată, dar mi-a ajuns. M-am bucurat destul și am vrut să fac o schimbare. În timp vreau să mă întorc la culoarea mea naturală”, a mărturisit Cristina.
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman, cunoscuți sub numele de Criss și Vlad, formează un cuplu frumos încă de pe platourile de filmare ale serialului „Pariu cu Viața” acolo unde s-au și cunoscut. Ei au devenit un cuplu în serial atnci când producătorii scenariului au decis ca Anca și Vlad să fie împreună. Însă cum viața bate filmul, povestea lor de dragoste a devenit realitate la scurt timp, scrie protv.ro.
“Am avut emotii foarte mari la Susai pentru ca eu nu avusesem niciun prieten si nu ma sarutasem niciodata. Vlad m-a ajutat foarte mult sa le depasesc. Imi amintesc ca dupa primul sarut de la filmare, dupa ce s-a dat stop si s-a anuntat „Trasa!”, m-am inchis in baie. Eram putin speriata, dar si foarte, foarte emotionata”.
“Eram constient ca pentru Criss era chiar mai greu decat pentru mine. Nu filmasem astfel de secvente si nu stiam exact ce necesita ele ca sa fie o poveste credibila, dar si pentru ca e o presiune sa ai camerele de filmat cu ochii pe tine”, completeaza Vlad.
Povestea lor a început în timpul unei scene pe care cei doi au filmat-o împreună iar Vlad a fost împușcat chiar sub privirile Ancăi: “A urmat saptamana in care am filmat impuscarea lui Vlad. Foarte greu. Am plans mult. Am fost intrebata daca in momentele acelea eram Criss sau Anca. Eram Anca, dar Vlad era Vlad… Facebook-ul a explodat. Toata lumea ne intreba daca suntem impreuna. Nu eram. Atunci incepea totul. Dupa aceea ne-am dat seama”, spune Criss.
“Am inceput sa simt fluturasi in stomac. Pentru prima oara. Acum m-am obisnuit cu ei. Ne sarutam, ne jucam, radem mult, ascultam multa muzica si suntem fericiti. Trebuia sa impartasim asta cu voi, fanii nostri”, povesteste fericita Criss.
“Nu stiu exact ce s-a intamplat si cand s-a intamplat, pentru ca nu a fost nimic declarat, nici macar intre noi, dar brusc am inceput sa ne mai pupam in pauzele de filmare, dupa decoruri, ne alergam prin platouri, radeam si asa, Anca si Vlad, dar si Criss si Vlad formau cel mai inocent cuplu din serial si din spatele acestuia. Este o relatie atat de dulce si este foarte speciala datorita atitudinii lui Criss care m-a facut sa ma port iar ca un pusti de 15 ani si desi am 19 ani nu am mai trait o asemenea dragoste pana acum”, marturiseste Vlad.
Acum cei doi formează un cuplu bine închegat de mai mulți ani și lucrează împreună la un nou proiect al Antenei 1: “Sacrificiul”.