Cristina Bâtlan, despre primul său job și primii bani câștigați: „Părinții mei nu îmi dădeau voie să fac asta”
Cristina Bâtlan, una dintre jurații emisiunii „Imperiul Leilor” de la ProTV și cunoscută pentru fondarea brandului de încălțăminte „Musette”, a dezvăluit detalii interesante despre primul ei job și cum a gestionat banii câștigați. Aceasta a vorbit despre dorința sa de a fi independentă financiar și cum a depășit obstacolele din tinerețe pentru a-și atinge scopurile, relatează Gândul.ro.
Care a fost primul job al Cristinei Bâtlan.
Cristina Bâtlan a împărtășit amintiri din adolescență, dezvăluind că primul ei job a fost să vândă ziare. Această experiență a reprezentat o lecție semnificativă pentru ea, permițându-i să învețe să se descurce pe stradă și să depășească temerile și ego-ul personal. Părinții săi nu aveau inițial încredere ca ea să facă acest lucru, dar a reușit să îi convingă să o lase.
„A fost o lecție enormă și importantă pentru mine, că am luat contact cu strada, mi-am învins frica, mi-am învins ego-ul pentru că nu era de nasul meu să vând ziare, părinții mei nu îmi dădeau voie să fac asta. Însă, cum au plecat în weekend, cum eu m-am dus și am vândut un ziar de teatru, adică un ziar de artă. Eram în liceu, cred că eram în clasa a 9-a”, a spus Cristina Bâtlan.
Femeia de afaceri a dezvăluit și ce a făcut cu primii bani pe care i-a câștigat: „Știu că mi-am cumpărat din primii bani serioși câștigați două pulovere din cașmir”.
Cristina Bâtlan a fost implicată în crearea unui business în adolescență
Jurata de la „Imperiul Leilor” a continuat să dezvăluie că, după experiența cu ziarele, a ajutat la crearea unui business în vânzarea de cărți. Împreună cu un tânăr antreprenor, ea a contribuit la dezvoltarea unei echipe care căuta cărțile dorite de clienți și le oferea acestora. Acest lucru a implicat o abordare creativă și a fost un alt antrenament pentru ea în lumea afacerilor.
„După care am ajutat un tânăr care și-a creat un business cu vânzare de cărți și împreună cu el și cu alți oameni am creat o echipă care căuta cărțile care lipseau din colecțiile clienților. Am creat un sistem prin care acești clienți erau anunțați când găseam cărțile. Am creat un business aproape de la zero, pe ideea celui care crease business-ul și mi-a plăcut și asta, a fost un alt antrenament”, a detaliat Cristina Bâtlan.