Cristian Țânțâreanu, după ce a ajuns la spital, infectat cu Covid-19: „Eu i-aș da afară, să se ducă să facă alta meserie”

Publicat: 27 10. 2021, 08:42
Cristian Țânțăreanu

Momente dificile pentru omul de afaceri Cristian Țânțăreanu. Acesta s-a infectat cu noul coronavirus înainte să se imunizeze cu doza a treia. Miliardarul are o reacție acidă la adresa conspiraționiștilor ce au adus România în stadiul acesta.

Chiar înainte de a primi doza booster, miliardarul s-a infectat cu Covid-19. Acesta a fost internat la Institutul Matei Balș din București, unde a primit îngrijiri medicale, iar mai apoi, a fost transferat la domiciliul său.

Reamintim, în 2011, Cristian Țânțăreanu a fost diagnosticat cu cancer de colon, dar, deoarece s-a imunizat cu primele două doze, infecția cu noul coronavirus nu i-a provocat complicații.

Țânțăreanu: „Am făcut o formă mai nu știu cum, dar tot nu a fost prea ușoară”

„Am fost bolnav, m-am vindecat. Am stat două săptămâni cu Covidul ăsta. Eram vaccinat de două ori și, când am ajuns în spital, trebuia să fac doza trei. Probabil am făcut o formă mai nu știu cum, dar tot nu a fost prea ușoară. De vreo 5 zile am venit acasă. Am stat în spital o săptămână, și o săptămână acasă. Îmi era rău, îmi scăzuse oxigenul, când am văzut că scade dramatic m-am dus în spital. E nenorocire! Mai am niște medicamente de luat și cam asta este treaba. La Matei Balș am fost internat, nu știu cum este în altă parte, dar m-am uitat cum funcționează treaba o săptămână și sunt mari profesioniști”, a declarat Cristian Țânțăreanu, pentru Fanatik.ro.

De asemenea, Cristian Țânțăreanu și-a declarat indignarea la adresa celor ce transmit informații false și conspirații, dar și la adresa medicilor și preoților ce nu-și fac datoria.

“Sigur că credeam, păi sunt tâmpit? Nu văd în fiecare zi ce este? Numai citind numărul de morți și de internați la ATI e suficient. Nu trebuie să te pricepi. Sunt foarte mulți idioți, eu i-aș aresta. Din cauza lor am ajuns să moară pe zi în România câți mor în toată Europa. Asta e crimă! Eu, în primul rând, pe ăștia care dezinformează i-aș băga în pușcărie. Există lege acum. A fost suficient să îi sperie de două ori și acum stau la cozi, tâmpiții! Au ajuns să stea duminica 5,6 ore la coadă, la vaccinare. Apar tot felul de medici idioți, tot felul de preoți tâmpiți… Eu i-aș da afară, să se ducă să facă alta meserie”, a transmis acesta pentru sursa citată.

Situația COVID în România

Ieri, au fost înregistate 16.765 de cazuri noi de COVID-19 și 523 decese asociate infectării. De asemenea, 150.639 de persoane s-au vaccinat anti-COVID în ultima zi, dintre care, 111.033 au primit prima doză