„Gata, nu mai fac niciun copil!” e hotărât Cristi Borcea, care are deja nouă copii. Fostul conducător al clubului din Ștefan cel Mare a avut o discuție cu soția sa, Valentina, și au ajuns la concluzia că nu mai e cazul de încă un membru în familie.
„Gata, nu mai fac niciun copil. Îmi ajung nouă! Nu vreau zece. Da, chiar cred asta. Da, gata! Mă opresc. Sigur mă opresc. Nu se pune problema!
Am vorbit cu Valentina și nu mai vrem, e gata! Acum sunt la școli, facultăți. Trebuie să ne ocupăm și de noi. Să plecăm mai mult, să ne trăim viața”, a susținut Cristi Borcea, pentru Fanatik Superliga.
Cristi Borcea are trei copii, pe Patrick, Melissa și Angelo, din prima căsnicie, cu Mihaela Borcea. Pe George Alexandru și Gloria îi are cu Alina Vidican. În timp ce era căsătorit cu Vidican, el a avut o relaţie cu avocata Simona Dana Voiculescu, din care a rezultat Andreina Carolyn Christine. Iar cu Valentina Pelinel are trei copii, pe Milan, Indira Maria și Rania Maria.
„Nu aș vrea să facă calculele, pentru că ne prinde campionatul viitor, ce înseamnă cheltuielile pentru 9 copii, cu școli, cu case, cu bone, cu mașini și încă 20 de persoane, care nu fac parte din cei care ajută copiii, mă refer șoferi, bone.
Pe fiecare lună am în întreținere peste 50 de persoane permanent. Nu vorbesc de angajați, nu vorbesc de salarii. Și atunci este normal că se uită majoritatea la tine și văd condițiile în care stau copiii mei și unde învață… Dar nu știu prin câte am trecut și ce am pătimit și prin câte suferințe, asta e viața”, a afirmat Cristi Borcea în trecut, în cadrul podcast-ului „Fiță cu Adiță”.
El a mai spus că nu-l deranjează glumele pe acest subiect: „Au apărut, știi de ce? Eu, în primii 3 ani la pușcărie, am făcut 4 copii. Nu m-au deranjat niciodată”.