Divorțul dintre Elena și CRBL, a fost doar prima schimbare dintr-un lung șir care a urmat în viața artistului. Acesta și-a focusat atenția asupra dorințelor și nevoilor sale, a început o relație cu o tânără de 23 de ani și și-a făcut o operație estetică de blefaroplastie. Acum, CRBL își dorește o altă transformare fizică, pe care o va obține tot cu ajutorul unei intervenții specializate.
În urmă cu ceva timp, CRBL a trecut printr-o operație de blefaroplastie, o dorință pe care artistul a spus că și-o dorea de ceva timp, dar pe care abia acum și-a îndeplinit-o. Încrezător în decizia pe care a luat-o și în rezultatul pe care îl va obține în urma operației, CRBL a apelat la ajutorul unui medic estetician pentru a scăpa și elimina surplusul de piele și grăsimea din jurul ochilor (pleoapele inferioare și cele superioare).
„M-am săturat să mă uit în oglindă și să văd că se agravează pungile de sub ochi, așa cum le avea și tata. Am transpirat doar vorbind despre asta, dar acum mă bucur că am făcut acest pas. Mă simt foarte bine și sunt mândru că am depășit prejudecățile conform cărora un bărbat nu ar trebui să intervină asupra aspectului său estetic. Sper ca recuperarea să fie ușoară și fără complicații”, a transmis CRBL pe Instagram, împreună cu primele imagini de după operații, potrivit Cancan.
Următoarea intervenție pe care și-a planificat-o artistul este una non-invazivă. Este vorba despre tehnica de micropigmentare a scalpului, intervenție despre care artistul spune că s-a informat temeinic înainte de a o începe. La fel ca prima, și această schimbare vine să satisfacă o dorință veche de-ale artistului.
Micropigmentarea scalpului presupune ca firele de păr în creștere să fie „imitate” prin conturarea altor fire de păr cu pigment la nivelul scalpului, creând astfel o iluzia optică a unui păr mai des.
„E bine, aștept doar să se recupereze povestea. Am mai descoperit o chestie mișto, am început un tratament de micropigmentare. Eu aveam de mult pus în cerebel să mă tatuez pe cap. Dacă a apărut micropigmentarea, de ce m-aș tatua pe cap?! Am început să studiez toată povestea asta. Am zburat până la Cluj să fac această intervenție. Am făcut prima etapă, mai am încă două. Eu am auzit de ea de la sprâncene de la femei”, a povestit CRBL, în cadrul unei emisiuni TV.