Frumoasa prezentatoare a știrilor sportive de la Pro TV, Corina Caragea, este de ani buni pe micile ecrane ale românilor. De curând, vedeta a dezvăluit cum reacționează oamenii atunci când o întâlnesc față în față.
Corina Caragea este una dintre prezențele longevive din televiziunea românească. În cadrul unui interviu, frumoasa brunetă a vorbit despre cum cum reacționează oamenii în momentul în care o întâlnesc.
„Îmi spun cu surprindere că arăt mult mai bine decât la televizor, de încep să cred că ecranul îmi face o defavoare. Că mă apreciază, că îi inspir, că mă urmăresc pe rețelele sociale, că mă știu de când erau mici. M-a distrat un urmăritor pe Tik Tok: când îți aud vocea, îmi vine să imi iau ghiozdanul și să ies pe ușă în grabă”, a declarat Corina Caragea, potrivit viva.ro.
Vezi această postare pe Instagram
Se pare că aceasta s-a întâlnit cu români până și în colțuri îndepărtate ale lumii.
„Da, chiar și în Bali, care este la peste 10 mii de kilometri de casă, s-a întâmplat să mă așez la un spectacol fix lângă două românce și m-am bucurat să vorbim puțin. De asemenea, sunt țări îndepărtate în care întâlnesc localnici vorbitori de puțină română și se bucură enorm să audă, din nou, pe cineva din România – au fost studenți aici, sunt căsătoriți cu un român sau au lucrat o perioadă în România”, a mai spus Corina Caragea.