Copiii Andreei Esca și-au câștigat singuri banii de buzunar. Unde au lucrat cei doi

Publicat: 20 06. 2024, 19:33
Sursa foto: Instagram

Andreea Esca are parte de o carieră răsunătoare și de o familie frumoasă. Chiar dacă își iubește enorm cei doi copii, Alexia și Aris, prezentatoarea TV nu i-a scutit de „greul vieții” și i-a pus să își câștige singuri banii de buzunar.

Ce meseria a avut Alexia

Aris și Alexia Eram au fost invitați la podcastul moderat de Giulia Anghelescu în care au vorbit despre cum și-au câștigat ei banii de buzunar, pentru că părinții lor au vrut să îi învețe ce înseamnă să muncești. Alexia a lucrat la o cafenea, unde era plătită pe oră, conform Ciao.

„Mama mereu a vrut să ne învețe cum să câștigăm bani, să știm ce înseamnă asta. Eu am lucrat o lună de zile în weekend-uri la o cafenea, lucram part time, aveam un salariu și atunci mi-am dat seama. Stăteam acolo până făceam eu 80 lei, trebuia să interacționezi cu oamenii, mi se pare o experiență bună, mai ales pentru un copil”, a spus Alexia.

Aris, success în afaceri

Aris a vrut să stea departe de lumina reflectoarelor, dar odată cu participarea la America Express alături de sora lui, are parte de o notorietate fabuloasă. El a studiat la o facultate renumită din Barcelona, iar acum are propria afacere, un stand de cafea. El merge la târgurile organizate de părinții săi și își vinde cafeaua.

„Eu încă sunt la Universitate, încă nu am terminat studiile. Am trei ani și jumătate. Jumătate de an fac studiile online, pentru că dacă ai ceva treabă la muncă… poți să stai să faci online. După ce termin treaba aici o să mă întorc să continui studiile acolo.„La «Half is free» vine foarte multă lume și vedeam că toți spuneau că acolo cea mai bună e cafeaua. I-am întrebat pe părinții mei dacă pot să îmi fac un stand de care să mă ocup eu. De fiecare dată când e Half is free sau alte târguri de-ale lor, eu mă ocup de cafea și patiserie. Eu fac cafeaua și mai am oameni care mă ajută. Nu e mare business, dar e mișto că vorbești cu oameni. Îmi place să bat bonuri”, a dezvăluit Aris.