Cleopatra Stratan și Edward Sanda: adevărul despre relația lor după șase ani. „Ne iubim mult și noi nu avem o relație obișnuită”

Publicat: 26 06. 2024, 12:12
Actualizat: 02 07. 2024, 16:12
Sursa foto: Instagram - @cleopatrastratan

Cleopatra Stratan și Edward Sanda sunt împreună de șase ani și căsătoriți de trei. Relația lor a trecut prin numeroase teste, inclusiv perioade de separare forțată din cauza pandemiei. Fiica lui Pavel Stratan locuia în Moldova cu familia, iar Edward în București. După dificultățile pandemiei, cei doi s-au căsătorit în 2021, dar recent au fost din nou nevoiți să stea departe unul de celălalt din cauza angajamentelor profesionale.

Cei doi stau separați din cauza meseriei

„Da, în ultima perioadă au început evenimentele și am fost nevoiți să fim în direcții diferite în aceeași zi. Unul a fost în Estul țării, altul în Vest. Ne enervează tare că din cauza asta trebuie să petrecem niște zile sau o perioadă la distanță. Nouă nu ne place, am stat destul la distanță în pandemie”, a declarat cuplul într-un interviu pentru Cancan.

Cuplul își împarte atât viața personală, cât și pe cea profesională. Între concerte și evenimente, Cleopatra și Edward își fac timp pentru a se bucura de viață. „Am muncit. Ne place să facem ceea ce ne place, adică să mergem prin țară. Avem concerte, mergem la evenimente, mai facem un grătar cu prietenii, e vară. Ne pregătim pentru vacanța mult așteptată.”

Când vine vorba de vacanțe, Cleopatra și Edward au diverse opțiuni: „Am ales oarecum, avem mai multe variante. Ne gândim sî mergem ori în Grecia, ori în Tenerife, dar cred că ne oprim undeva în Italia”, au declarat cei doi. „Dacă este vară ne place să stăm pe un șezlong, sub un palmier, cu un ulei de cocos să ne bronzăm și un Cuba Libre.”

Provocările și secretele unei relații de lungă durată

În ciuda timpului petrecut împreună atât acasă, cât și la muncă, Cleopatra și Edward reușesc să evite plictiseala și tensiunile.

„Nu există așa ceva. Ne iubim mult și noi nu avem o relație obișnuită. Noi suntem copii în suflet, ne place să petrecem timp împreună. Și atunci când, în fiecare zi ești din ce în ce mai fericit alături de persoana pe care o iubești și lângă care te trezești dimineața, nu ai cum să te plictisești”, a declarat Ceopatra.

„Când este construcția bine închegată, nu ai cum să te plictisești, nici nu ai timp. Cred că trebuie să vrei să te plictisești de omul acela”, a completat-o Edward Sanda.