Cine este Teia Sponte, vărul lui Gigi Becali diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus

Publicat: 12 06. 2020, 13:40

Teia Sponte (60 de ani), vărul lui Gigi Becali (61 de ani), unul dintre cei mai buni prieteni și partener de afaceri al patronului de la FCSB, a fost infectat cu noul coronavirus.

Teia Sponte și mai mulți membri de familie ai omului de afaceri de origine aromână au fost confirmați cu COVID-19. În prezent, prietenul lui Gigi Becali se află internat, sub supravegherea personalului medical.

„Sunt bine acum, mă simt bine, nu am simptome grave. Am stat în casă trei luni și nu l-am luat, iar acum, virusul acesta nenorocit a venit de la un membru al familiei. Suntem pe mâini bune, la spital”, a declarat Teia Sponte pentru ProSport.

Cine este Teia Sponte

Machedonul Teia Sponte este prietenul din copilărie al lui Gigi Becali. S-a născut pe data de 27 septembrie 1959, în comuna Mihail Kogălniceanu, din județul Tulcea.

Teia Sponte și Gigi Becali au avut dintotdeauna o relație apropiată, bazată pe încredere. Astfel, în anul 2013, când patronul „roș-albaștrilor” a intrat la închisoare, s-a speculat faptul că Teia Sponte va conduce echipa din Capitală. Spontea dezmințit aceste afirmații, spunând că tot Gigi va fi cel care va coordona activitatea echipei, prin intermediul lui MM Stoica și Valeriu Argăseală, în urma „ședințelor” de la vizitele penitenciarului cu regim semideschis.

Când Gigi Becali a intrat la închisoare, Teia nu ocupa o funcție oficială la club, însă o perioadă, a avut o funcție administrativă. Prima dată când numele apropiatului latifundiarului din Pipera a devenit public a fost în 2007, după ce Becali a demis întreg Consiliul de Administrație.

A doua apriție importantă în spațiul media a lui Teia Sponte a fost în anul 2013, în contextul scandalului „Valiza”, pentru care a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendare.

Teia Sponte locuiește într-o vilă de 3 etaje din Pipera, poziționată pe un domeniu cu teren de fotbal, piscină și cramă.

Proprietarul şi-a dorit să aibă cea mai originală cramă din ţară, aspect dezvăluit de un fost muncitor pentru Kamikaze. „Lucrările au durat trei luni şi grota a fost construită pe o cupolă din beton, schelet din lemn, iar stalagmitele şi stalactitele sunt din ipsos şi vopsite să arate aşa… Ca peştera Muierii. Are 20 de metri lungime şi şapte înălţime. Are şi lac în ea. Îmi aduc aminte că era foarte încântat de lucrarea ălora”, a dezvăluit meseriașul.

Teia Sponte, afaceri de zeci de milioane de euro

Teia Sponte a bifat adevărate tunuri financiare, în valoare de 70 de milioane de euro, la începutul anilor ‘2000, se arată în Revista Flacăra.

Teia Sponte a primit de la Ministerul Agriculturii, în timpul Guvernului Adrian Năstase, terenuri în nordul Capitalei contra unor sume infime. Unele au fost achiziționate la prețuri chiar de 100 de ori mai mici decât cele reale, din piață.

Mai multe proiecte imobiliare importante ale lui Sponte au ajuns în atenția media, în ultimii ani.

În 2016, Teia Sponte a vândut cu 50 de milioane de euro un teren diviziei imobiliare a gigantului Ikea, în vederea construirii unui ansamblu rezidențial.

În 2019, fostul vicepreședinte de la Steaua avea în curs de execuție un complex de 12 blocuri în zona Străulești, aproape de lac, pe un teren de 35.000 de metri pătrați.

În mai 2008, Teia Sponte a fost reținut de DNA în incinta unui restaurant de lux de la periferia Clujului, unde urmărea meciul U Cluj – CFR Cluj 0-1, partida care a decis campioana în România. Teia Sponte a fost omul „responsabil” de valiza cu 1,7 milioane de euro, trimisă de Gigi Becali la Cluj, în ceea ce a fost numit ulterior „Cazul Valiza”.

Fiul lui Teia Sponte, fostul iubit al Simonei Halep

Costa Sponte (31 de ani) a format un cuplu cu Simona Halep (28 de ani). Costa nu a însoțit-o pe jucătoarea de tenis în competiții, preferând să rămână mai degrabă în umbră.Printre pasiunile tânărului se menționaîn urmă cu câțiva ani, în presa mondenă, sporturile extreme, în special schiul.

În schimb, la meciurile Simonei a putut fi remarcat omul de afaceri Teia Sponte.

Gigi Becali, testat de două ori pentru noul coronavirus

Gigi Becali este mult mai norocos decât Teia Sponte, omul său de încredere. Patronul FCSB și familia sa au fost testați de două ori, iar rezultatele au fost negative.

„M-am testat de două ori. A venit un doctor acasă și a luat la toată familia. A luat de două ori, toată lumea e sănătoasă. Eu râdeam, dar am zis hai să îl fac. La mine, oricum nu are cum să fie pozitiv, nu se apropie coronavirusul, merg zilnic la liturghie.

Materia mizerabilă nu se poate atinge de mine. În Post, m-am împărtășit de 4 ori. Dacă eu sunt împărtășit, îmi mai e frică de cineva?”, a declarat Gigi Becali la România TV.