Oana Paraschiv este partenera lui Mihai Găinușă în competiția de pe „Drumul Zeilor”, de la Asia Express. Ea este jurnalist și om de radio, fiind colegă cu Găinușă.
Oana Paraschiv și Mihai Găinușă au pornit în aventura vieții lor, în Asia Express. Ea este om de radio și jurnalist, iar cei doi s-au cunoscut prin intermediul locului de muncă, scrie Cancan.
Oana Paraschiv a intrat în lumea media din 2012, doar că mereu a păstrat discreția și nu și-a expus viața personală. Ea are 39 de ani și este născută în Focșani. Familia ei este credincioasă, având tatăl și frații preoți, iar mama ei este învățătoare. Cu toate acestea, ea a vrut să evadeze din acea lume și a ales jurnalismul și televiziunea. Apoi, a vrut să devină medic, dar a renunțat și a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București.
Cei doi au declarat că este o competiție mult mai grea decât și-au imaginat-o, iar cea mai mare frică a Oanei este leșinul.
„Eu știam că este frumos în Asia Express, dar și greu. Iar aici am descoperit că este mult mai frumos, dar și mult mai greu. Am venit cu aproape toate fricile posibile. Cea mai mare este frica de leșin, de rău fizic…”, a mărturisit Oana Paraschiv.
În schimb, lui Găinușă îi este teamă să nu se facă de râs și că nu poate să ducă probleme la final.
„Da, realitatea este că am descoperit că în Asia Express este foarte greu: se lasă cu leșin și mâini amorțite…Eu am venit pe Drumul Zeilor cu două frici: prima este frica de a mă face de râs și a doua, că n-o să pot duce fizic probele. Și mă voi întoarce cu o frică-n plus: frica de emoții. Pentru că acest show mi-a declanșat un set de emoții pe care nu credeam că le mai am. Eu, de obicei, nu am emoții, sunt destul de echilibrat”, a dezvăluit Mihai Găinușă