Se pare că noul sezon „Chefi la Cuțite” a pregătit multe surprize pentru telespectatori.
Mufy Haser, concurentul de la „Chefi la Cuțite” a reușit să îi uimească pe chefi cu povestea lui de viață, dar și cu talentul său de bucătar. Bucătarul le-a mărturisit juraților că este pasionat de gătit încă din copilărie, motiv pentru care lipsea de la școală pentru a merge la restaurante.
După ce a lucrat într-un restaurant în Liban, Mufy s-a mutat în România, asta după ce tatăl și fratele său au propriul restaurant libanez, de ani buni, la noi în țară. Bucătarul în vârstă de 29 de ani a fost nevoit să plece de la o vârstă fragedă de acasa pentru a munci.
„Am 29 de ani, m-am născut în Siria, dar am mâncat la restaurante libaneze, tatăl meu și fratele meu au restaurante în România. Am restaurant libanez de patru ani, iar tatăl meu are de 20 de ani. De când sunt mic, 7-8 ani, îmi plăcea să gătesc, îmi plăcea să mânânc și fugeam de la școală să mă duc la restaurant să lucrez”, a povestit Mufy Haser.
„În Siria am locuit 10 ani, atât am locuit, nu am copilărit foarte mult, pentru că am început munca foarte devreme. Eram eu, cu mama, cu sora mea și încă un frate, mai mic decât mine. Am început la măcelărie la 10 ani și apoi am dat de restaurant. Mi-a plăcut bucătăria. La 9 ani țineam cuțitul în mână, la măcelărie. Mă duceam câte 2-3 ore pe zi și tăiam carne”, a adăugat concurentul, potrivit cancan.ro.
Mufy Haser a învățat multe de la bucătari cu experiență, ajungând să devină la rândul său un chef în bucătăriile restaurantelor.
„La vârsta de 10 ani am plecat în Liban singur să lucrez în restaurante. Era greu cu mama că nu mă lăsa. Era greu la 10 ani, nimeni nu se aștepta să plec în altă țară să lucrez, dar mama mea a avut încredere în mine. Când a văzut că nu mă țin de școală și fug să mă duc să lucrez în bucătărie, m-a lăsat și mi-a dat acordul să plec”, a mărturisit Mufy Haser.
Mufy Haser a primit un singur cuțit din partea juraților pentru preparatul libanez.
„Îmi place mult pâinea, în schimb tocănița asta n-am înteles-o foarte bine. Nu este genul meu de mâncare”, a declarat Sorin Bontea.
„Mi-a plăcut foarte mult. Mie îmi palce de mor! Dumnezeule! Îmi vine să mă mușc de degete”, a spus Cătălin Scărlătescu la Chefi la Cuțite.