Cine a lipsit de la nunta lui Ianis Hagi? Este una dintre persoanele cele mai apropiate a fiului „regelui”
Duminică, 14 iulie, Elena și Ianis Hagi și-au urat iubire veșnică și au spus marele „da” în fața lui Dumnezeu. După cununia religioasă a avut loc o petrecere de zile mari la Palatul Știrbey, unde au fost invitate cele mai importante nume din politică, showbiz-ul românesc și, evident, din sport.
Cine a fost marele absent la eveniment
Dintre cei peste 500 de invitați la nunta lui Ianis Hagi, marele absent a ales să plece într-o vacanță exotică în Bali. Deși nimeni nu se aștepta, Radu Drăgușin, fundașul celor de la Tottenham, a ales să meargă în vacanță alături de iubita sa, Ioana Stan, în loc să meargă la nunta colegului său din echipa națională, potrivit cancan.ro.
La petrecere au fost prezenți peste 500 de invitați, figuri emblematice din politică și ”crema” fotbalului românesc: Adrian Mutu, Gică Popescu, Ilie Dumitrescu, Gabi Balint, Teia Sponte, Simona Halep, Gigi Becali și o parte dintre tricolorii echipei Naționale a României au venit să-i fie alături fiului „regelui”.
Absența lui Radu Drăgușin nu avea cum să rămână neobservată, mai ales că a fost prezent la nunta lui Denis Drăguș, colegul său de la națională. După eveniment, Radu Drăgușin nu a mai așteptat mult și a plecat într-o vacanță exotică alături de iubita lui.
Gigi Becali s-a dezlănțuit la nunta anului
Gigi Becali nu a putut sta prea mult departe de ringul de dans. După o perioadă de mulți ani în care s-a abținut de la a „păcătui”, finanțatorul FCSB a făcut show la nunta lui Ianis Hagi.
Acesta a fost sufletul petrecerii și s-a simțit atât de bine încât a dansat toată noapte și a aruncat cu bani la lăutari. Afaceristul i-ar fi omeni pe artiști cu suma de 30.000 de euro.
„Vreau să mă abțin (n.r. să nu vină), dar nevasta mea mi-a zis…Te încearcă un sentiment așa… zici trece timpul, trece viața și ne vom duce. Parcă ieri era Gică la nuntă la el, acum e nunta lui Ianis. Trec anii repede… am 66 de ani, nici nu îmi vine să cred. Când e dragoste, e dragoste! Dragostea face toate, biruiește totul”, a spus Gigi Becali înainte de a întra în Palatul Știrbey.