Cine a ajutat-o pe Amna să treacă mai ușor peste divorț: „Nu ne înțelegeam deloc”

Cine a ajutat-o pe Amna să treacă mai ușor peste divorț: „Nu ne înțelegeam deloc”
Sursa foto: Instagram - @amnamusic

Amna, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste din România, a trecut printr-o perioadă destul de dificilă după divorț. Chiar dacă nu prea se înțelegeau la un moment dat, cântăreața i-a avut alături pe părinții ei, iar acum este sigură că indiferent de problemele pe care le întâmpină de-a lungul vieții, tatăl ei și duhovnicul ei vor fi întotdeauna alături de ea.

Amna nu s-a înțeles dintotdeauna cu părinții ei

După ce a născut, cântăreața s-a confruntat cu o depresie postnatală, iar acum recunoaște că relațiile pe care le avea cu cei apropiați au avut de suferit destul de mult.

„Un milion de emoții, de stări, de etape. Inițial nu ne înțelegeam deloc. Era ca o ruptură, ca o prăpastie între mine și ai mei, cu toate că i-am avut tot timpul aproape. Inițial am fost ca un arici, nu lăsam pe nimeni să pună mâna pe copil. Cred că am avut și o depresie postnatală, adică sigur. Ai mei aveau senzația că ei știu mai bine. „Taci din gură, câți copii ai crescut tu?’ Înnebuneam, simțeam că mor”, a povestit Amna pentru Unica.ro.

„Ne iubim foarte tare. Suntem două pietre tari. S-a convins că dreptatea e undeva la mijloc. Mai ales după ce am rămas singură au fost foarte multe momente în care tatăl meu a fost umărul pe care am putut să mă bazez tot timpul. Aveam senzația de multe ori că el mă judecă pentru că nu am luat niște decizii corecte”, a mai spus cântăreața.

De ce a fost nevoită Amna să stea departe de scenă o perioadă

În vara anului trecut, Amna a fost nevoită să amâne toate evenimentele pe care trebuia să le aibă din motive medicale. Nu a stat prea mult pe gânduri și le-a spus fanilor adevărul. În perioada aceea, cântăreața s-a confruntat cu o aluniță care a necesitat o intervenție chirurgicală pentru a fi extrasă. Ulterior, ea a început să se simtă destul de rău, motiv pentru care nu a mai putut să fie prezentă la concerte.

„Sunt niște lucruri absolut normale din viața oricărui om. Am avut o aluniță, care a luat-o puțin razna și am mers să o controlez și evident că a trebuit să fie scoasă, pentru că așa este mai ok. Am avut patru fire, le-am scos, din cauza aceasta am fost ieri. Fix pentru a scoate firele și pentru a verifica un pic cum stă situația, dacă s-a închis rana și totul este ok”, spunea Amna anul trecut.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de AMNA (@amnamusic)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`