Chick Corea, legendă a jazzului, a murit la 79 de ani. Suferea de o formă rară de cancer
Chick Corea, legendă a jazzului, a muritpe 9 februarie, la vârsta de 79 de ani. Anunțul a fost făcut joi de familia sa. Pianistul suferea de o formă rară de cancer.
A muritChick Corea. Mesajele lăsate de artist
Reprezentanții lui Corea au inclus în postarea lor și un mesaj lăsat de artist: „Vreau să le mulţumesc tututor celor care, pe parcursul călătoriei mele, au ajutat la menţinerea flăcării muzicii strălucitoare. Sper că toți cei care au să cânte să scrie sau orice altceva să o facă. Dacă nu pentru voi, măcar pentru noi, restul. Nu e vorba doar că lumea are nevoie de mai mulţi artişti, dar e şi foarte distractiv”.
Chick Corea a lăsat un mesajși pentru colegii săi artiști: „A fost o binecuvântare şi o onoare să învăţ şi să cânt cu voi toţi. Misiunea mea a fost mereu să aduc bucuria de a crea oriunde am putut şi să fac asta cu toţi artiştii pe care îi admir atât de mult. A fost bogăţia vieţii mele”.
Armando Anthony ”Chick” Corea s-a născut pe 12 iunie 1941, în Massachusetts. Tatăl lui, care cânta la trompetă, i-a arătat pianul când avea doar 4 ani. A devenit pianist şi compozitor de jazz şi fusion.
Considerat una dintre marile figuri ale jazz-ului mondial, Chick Corea a fost distins cu 23 de premii Grammy din 67 de nominalizări şi a fost inclus în DownBeat Hall of Fame şi Jazz Master în 2006, obţinând statutul de legendă vie.