Florin Dumitrescu, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu nu vor mai apărea în noul sezon „Chefi la cuțite”.
Astfel că, după anunțul plecării celor trei, fanii emisiunii au început să facă previziuni despre componența viitorului juriu.
Se pare că după anunțul făcut de reprezentanții trustului în legătură cu plecarea celor trei jurați ai emisiunii, pe rețelele de socializare au început să se vehiculeze deja primele nume ale noilor jurați.
Potrivit cancan.ro, fanii emisiunii anticipează că juriul va fi alcătuit din: Radu Darie (fost bucătar al emisiunii Neatza cu Răzvan și Dani), Nicolai Tand (bucătar care se află în echipa de la Super Neatza) și Roxana Blenche (prezentatoare Hello Chef de la Antena 1 și fosta câștigătoare a sezonului 8 Chefi la Cuțite).
„Am fost surprinși de anunțul de ultim moment al celor trei jurați, pentru că ne aflam într-un stadiu extrem de avansat al pregătirilor pentru filmarea sezonului următor și pentru că suntem într-o relație contractuală cu cei trei.
Motivul principal invocat de aceștia a fost starea de oboseală, deși a existat o pauză de 6 luni între sezoane. Ne pare rău că toate încercările de a rezolva această situație nu au dus la soluția ideală.
Chefi la cuțite este un format puternic, iar producătorul Mona Segall este o creatoare unică- a reușit întotdeauna să găsească oamenii iubiți de public. Sunt generații întregi de oameni de televiziune care îi datorează cariera și mai ales substanța devenirii a ceea ce sunt azi. Îi putem vedea pe toate ecranele.
Așteptăm cu mult interes noua generație de succes Chefi la cuțite, pentru că Mona și echipa ei știu ce înseamnă magia showurilor unice.
Angajamentul nostru față de calitate și divertisment de clasă rămâne neschimbat. Calitatea este în ADN-ul Chefi la Cuțite. De la selecția juraților, până la producția show-ului și interacțiunea cu publicul, standardul nostru de calitate rămâne neschimbat și neîntrerupt.
Fanii Chefi la cuțite se pot aștepta la un sezon nou plin de surprize, performanțe memorabile și momente emoționante.”, a declarat Mihai Ioniță, CEO al postului TV unde se difuzează emisiunea, potrivit a1.ro.