Celin Dion continuă să fie activă pe rețelele sociale, chiar dacă problemele de sănătate cu care se confruntă o țin departe de scenă. Cu doar câteva zile înainte de a împlini 55 de ani, artista a avut parte de o surpriză, ce i-a bucurat mult și pe fanii acesteia.
De curând, Celin Dion a marcat 25 de ani de când a cântat piesa „My Heart Will Go On” la premiile Oscar, iar cu această ocazie, videoclipul a fost reeditat și făcut public pe rețelele sociale, ceea ce a stârnit numeroase aprecieri din partea prietenilor virtuali.
„Această piesă va fi celebrată și când va împlini 250 de ani”, „Puternică și frumoasă”, „Refuz să accept că au trecut 25 de ani, piesa sta încă răsună în sufrageria mea”, „Cât de repede trece timpul”, au fost câteva dintre comentariile lăsate de prietenii virtuali ai cântăreței.
Celin Dion se luptă cu spasme musculare de mai bine de un an, iar, deși viața a lovit-o din plin, artista nu renunță la marele ei țel, acela de a reveni pe scenă, în fața fanilor, motiv pentru care este dispusă să încerce orice.
Claudette, sora artistei de 54 de ani, a mărturisit că Celine se află în orașul american Denver, unde lucrează cu medicii pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate.
„Sunt încrezătoare că viața îi va da înapoi ceea ce a oferit ea de-a lungul timpului. Este o femeie extrem de inteligentă, foarte generoasă, talentată și îndrăgostită de viață. În loc să stea să plângă pentru soarta ei, încerc să-i trimit energii pozitive, în speranța că într-o bună zi se va întoarce pe scenă. Este înconjurată de specialiști și luptă pentru recuperarea ei”, a declarat Claudette, scrie publicația Marca.