Jin este cel mai înaintat în vârstă membru al celebrei formații sud-coreene BTS, iar din păcate va trebui să se prezinte la armată în numai câteva zile pentru a-şi face datoria faţă de ţara sa, Coreea de Sud. Presa de la Seul susține că acesta urmează să fie detaşat către o unitate din „prima linie”.
În urma amânării serviciului militar de mai multe luni, cântăreţul în vârstă de 29 de ani este nevoit în cele din urmă să își satisfacă obligaţiile militare, însă fanilor le este frică că o să-și piardă viața, informează „Le Figaro”.
Agenția de ştiri Yonhap a citat mai multe surse militare ce confirmă că Jin o să fie înrolat la 13 decembrie şi după o să se antreneze preliminar obligatoriu timp de cinci săptămâni la Yeoncheon, lângă Seul, iar repartizarea se va face la „o unitate de pe linia frontului”. Cântăreţul a declarat deja o să fie repartizat pe „linia întâi”, posibil în apropierea graniţei cu Coreea de Nord.
Fanii sunt distruși de înrolarea acestuia: „Mi s-a frânt inima la propriu când am citit că va fi trimis pe front”, comentează un fan pe Twitter. „De ce în prima linie? De ce? Nu pot să nu mă gândesc că îl trimit în cel mai greu şi înfricoşător loc pentru a-l pedepsi”, mai spune altul, potrivit ziare.com.