Miliardarul român s-a ținut de promisiune și a donat bani, după ce Codin Maticiuc a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru renovarea unei secţii de pediatrie la spitalul Fundeni, notează Antena Sport.
Anterior, prin mesajul „Ajutați-mă să-l falimentez pe Ion Țiriac!”, Maticiuc a dezvăluit ce promisiune nebună i-a fost făcută. Fostul jucător de tenis a acceptat ca o imagine, în care apare el, să fie modificată. Astfel, el a fost transformat în om al străzii.
La o lună distanţă, campania a ajuns la final. Ion Ţiriac a donat nu mai puţin de 100.000 de euro şi l-a anunţat pe Maticiuc că nu se va opri aici.
„N-am cum să vă mulțumesc. Vouă, tuturor celor care v-ați alăturat luna asta la și ați dat sms pentru #spitalepublicedinbaniprivati. Fundației Ion Țiriac care a donat 100.000 de euro (deși suma din sms-uri a fost mai mică) și tot lor care au zis că dacă donatorii rămân alături de proiect ei mai dublează și-n altă lună.
Domnului Ion Țiriac personal pentru că ne-a îngăduit ca după ce că donează să-l mai și photoshopam în homeless și toate prostiile care mi-au trecut mie prin cap. Celor care dați de azi înainte sms la 8845 cu textul FACEM și celor care rămâneți abonați și care ne dați șansa ca aceeași fundație să ne dubleze iar, poate chiar anul acesta.
Nu am cum să vă mulțumesc. Nu am cum. Nu-mi găsesc cuvintele și asta e rar la mine. Am avut doar onoarea să vă amintesc în acest text”, a transmis Codin Maticiuc într-o postare pe Facebook.
Fiul miliardarului, l-a anunţat pe Codin Maticiuc că fundaţia familiei va contribui financiar pentru cauza nobilă, de a construi spitale publice.
Maticiuc a făcut publică conversația și a menționat că mai multe proiecte au beneficiat de sprijin material din partea lor.
„Ajutați-mă să-l falimentez pe Țiriac!Poate n-o să reușim că e greu tare, dar totuși să vă explic:
Luna trecută m-a sunat Ion Alexandru Țiriac aka Ion Ion.
– Auzi, cum stai cu activitatea la #spitalepublicedinbaniprivati?
– Păi cum știi, renovam o secție la Fundeni după ce am mai făcut una, instalam un lift la Piatra Neamț, facem…
– Știu, știu, că urmăresc. Cum stai cu strângerea de fonduri?” este fragmentul conversației.
Codin a mărturisit pe Instagram că a fost dificil să dea un răspuns, ca să nu piardă un donator și să nu pară incompetent.
„Cum o dai nu e bine cu miliardarii ăștia! Tot în pauza asta menționez (împotriva dorinței lor) că această familie și fundația lor au mai donat cauzei mele prin care renovez spitale și încă o data o sumă considerabilă fundației Metropolis atunci când m-au văzut organizând centre de refugiați ucraineni. Îmi cer scuze domnilor Țiriac, senior și junior, că încalc clauza de confidențialitate impusă de ei dar e relevant pentru ce urmează”, a fost postare de pe Instagram a lui Codin.