Festivalul „Beach, please!” a luat sfârșit și au fost câteva momente la care nimeni nu se aștepta. Unul dintre ele este legat de Wiz Khalifa care și-a aprins o țigară cu marijuana pe scenă, în timpul concertului, apoi a fost săltat de polițiști. Al doilea este legat de apariția lui Andrew Tate pe scenă. Selly, organizatoriul festivalului, este criticat pentru aceste două incidente.
Selly a organizat o campania antidrog, înainte de începerea festivalului, și spunea că nu va permite consumul drogurilor la festival. Asta până când Wiz Khalifa a apărut pe scenă cu o țigară de marijuana, fiind săltat de polițiști. Acest incident a stârnit o revoltă, iar Selly a fost aspru criticat pentru cee ace s-a întâmplat. Cu toate acestea, el spune că a luat toate măsurile de siguranță și a făcut tot ce ținea de el pentru a preveni consumul de droguri la festival, potrivit Cancan.
„Spuneau că nu pățești nimic, că nu a murit nimeni, niciodată. Au ajuns roboți. Am văzut persoane care au ajuns prăjite din cauza asta (n.r. droguri). Am urât tot timpul orice legat de această substanță, unii pot să o consume recreativ. Sunt împotriva legalizării acestei substanțe, legalizarea ar putea fi o problemă. Dar dintr-un joint nu moare nimeni. Implicațiile pe care consumul de canabis le are, în mod regulat, se vede la cum gândește omul peste ani de zile.
Sunt oameni care au consumat și au ajuns la lucruri mai grele. Dar susțin declarația mea: nu a murit nimeni, niciodată dintr-un joint. Sunt împotriva legalizării oricum. I-am unit pe toți într-o supărare, și pe cei din stânga, și pe cei din dreapta. Puterea exemplului e foarte clară: ai fumat un joint, ai fost arestat. Legea s-a aplicat, nu a închis nimeni ochii.
De ce a fost trimis la avion și nu a fost arestat 24 de ore, să vă adresați autorităților. Sunt de 12 ani în online, am această pasiune de a face videoclipuri pentru internet. Nici atunci, dar nici acum, nu am promovat lucruri nocive, nu doar droguri, nimic altceva. Am avut grijă să mă asigur că sunt un exemplu pozitiv. Mi-aș învăța copilul să nu aibă idoli. Poate am avut mici scăpări, de-a lungul timpului, dar am avut grijă ca tot ce fac eu să fie țiplă, să am un mesaj pozitiv și să nu influențez negativ. Am muncit și am reinvestit banii în proiecte mai ample. „Beach, Please! ” a adus 50 de milioane de euro în economie.
Am încercat să facem totul ca la carte, au fost 5 zile epuizante, fără niciun incident. Toți s-au simțit bine. Au existat persoane care au leșinat din cauza deshidratării, unii s-au lovit pentru că s-au împins unii în alții. Nu sunt victime după acest eveniment, am avut salvări și medicii mulți acolo tocmai pentru asta”, a declarat Selly.
Alt incident care a dus la revoltă este apariția lui Andrew Tate pe scena festivalului. Selly a spus că nu știa despre acest lucru și că Tate a fost invitatul lui French Montana. Vloggerul a evidențiat că dacă ar fi știut despre acest moment nu l-ar fi acceptat.
„French Montana l-a invitat pe Andrew Tate. Personal, nu mi-aș fi dorit să urce pe scenă. Pozițiile publice pe care le-a abordat, mai ales violența la adresa femeilor, sunt de condamnat. Nu am vrut să urce.
Există 2 tipuri de brățări: de artist și de artist staff. Artistul poate să bage pe scenă pe cine vrea el. Eu pot să mă opun, dar nu verific listele nominale ale lor, sunt peste 200 de persoane. Nu poți să verifici tot, nu trec toate numele din buletin. Dacă ajungea la mine informația, m-aș fi opus. Dar lista nominală nu înseamnă că toți invitații urcă pe scenă. Poate să vină cu familia, prietenii, managerul etc”, a mai declarat Selly.