Dorian Popa este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. În vârstă de 35 de ani, influencerul a fost invitat în cadrul unui podcast, acolo unde a vorbit despre prietenia dintre el și fosta lui iubită, Babs.
Cu toate că Dorian Popa și Claudia Iosif, cunoscută drept Babs, au trăit o poveste frumoasă de dragoste vreme de 11 ani de zile, la începutul lunii noiembrie 2023 artistul a confirmat separarea de partenera lui de viață, fără a oferi prea multe detalii.
Acum, într-o discuție sinceră Radu Țibulcă în podcastul „Vin de-o poveste”, Dorian Popa a fost mai sincer ca niciodată și dezvăluit în ce relații a rămas cu fosta lui iubită după despărțire.
„Eu cred că poate să existe prietenie. Poate nu e prietenia aia la cataramă, dar un soi de amiciție, bazată pe respect și pe anii ăia mulți care s-au consumat între două entități trebuie să existe.
Ar fi penibil acum să vin să spun că lucrurile s-au terminat ca-n basme, nu s-au terminat ca în basme, dar asta nu înseamnă că după ce am realizat că s-au terminat nu putem să nu ne scuturăm un pic, să ne dăm două palme și să spunem dacă s-au terminat, de ce să continuăm?”, a susținut acesta, notează spynews.ro.
De asemenea, artistul a ținut să mai precizeze că el și partenera lui au trecut de-a lungul anilor prin schimbări majore, ba mai mult niciunul din ei nu a forțat o posibilă împăcare.
„Anii, de multe ori, trec peste noi și lucrurile nu mai coincid. Oamenii nu mai au interese comune, se schimbă, poate își doresc alte lucruri în viață și eu cred că noi am avut maturitatea necesară să înțelegem că drumurile noastre nu mai coincid la fel de bine”, a transmis Dorian Popa.
„Am fost la ziua ei pentru că m-am simțit bine atunci când am îmbrățișat-o, m-am simțit bine și m-am simțit bine pentru că știam că ne putem îmbrățișa fără să ne mușcăm de carotidă și îmi doresc și sunt sigur că și ea își dorește să fim fericiți și atunci când ne vedem, să ne zâmbim.
E o altă chestie pe care o recomand tuturor celor care își găsesc sfârșitul relației. De ce să te uiți în urmă cu ură și încrâncenare, dacă lucrurile oricum s-au terminat? Zâmbește, că încheierea e acolo”, a mai spus acesta în podcastul moderat de Radu Țibulcă.