Simona Halep parcurge zilele acestea cel mai dificil meci din cariera sa, aflându-se la Lausanne, unde au loc audierile de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Sportiva, alături de avocații ei, au ajuns încă de miercuri, 7 februarie, în Elveția, pentru a se lupta în speranța că pedeapsa de 4 ani îi va fi redusă.
În prima zi de audieri, sportiva noastră a purtat o geacă bleumarin de la un brand de lux, care în prezent costă 2.955 de euro, redusă de la 4.222 de euro. Puloverul purtat de Simona Halep este marca Dior și se vinde la prețul de 2.550 de euro.
Cătălin Botezatu, unul dintre cei mai cunoscuți designeri de modă din România, a analizat ținuta purtată de sportiva noastră și a ajuns la concluzia că „ipocrizia românilor merge mult prea departe”.
Tenismena a fost criticată în mediul online pentru ținuta purtată în prima zi de audieri, dar creatorul de modă Cătălin Botezau a sărit imediat în apărarea ei. Din punctul lui de vedere, sportiva merită tot ce poartă și ar trebui să ne mândrim cu numele „Simona Halep”.
„Eu cred că ipocrizia românilor merge mult prea departe. Faptul că noi comentăm cum s-a îmbrăcat un titan și un nume, cu care trebuie să ne mândrim, ca cel al Simonei Halep, este prea mult. În cazul Simonei Halep, pot spune că nu a epatat.
Nu s-a dus îmbrăcată cu nu știu ce branduri extrem de scumpe. În plus, e și normal ca la banii ei să poarte haine și de 10.000 de euro. Pentru că sunt banii ei. Ca să câștige bani și-a rupt mâinile și picioarele! I-a muncit, pur și simplu, nu i-a furat, ca alții. În concluzie, este o ținută corectă, dar și atitudinea ei este una corectă”, a spus Cătălin Botezatu, despre ținuta purtată de Simona Halep, potrivit Playtech.
De asemenea, designerul a mai spus că nu hainele purtate de Simona Halep ar trebui să fie importante acum, ci verdictul pe care îl va primi de la TAS.
„Ar trebui ca noi, românii, să îi ținem pumnii și să ne rugăm să i se facă dreptate. Sunt convins că, dacă i se va face dreptate, rezultatele Simonei Halep vor fi unele extraordinare”, a încheiat el.