Andrei Petroff, vlogger-ul care a păcălit mai mulți influenceri să promoveze „Brânza Regelui Carol al III-lea”, de la Curtea Regală a României, un produs care aparent nu există, a venit cu o primă reacție.
Tânărul a explicat motivul acestei farse, dar și faptul că vedetele puteau să își dea seama că totul este doar o păcăleală.
„Am publicat acum câteva zile un video pe canalul meu de Youtube în care arăt cum am păcălit o mână de influenceri să promoveze un produs inventat de mine, numit „Brânza Regelui”. În mai puțin de 48 de ore, video-ul s-a viralizat și a generat peste 100 de mii de vizualizări.
Adevărul pe care l-am constatat, și de la care a plecat această idee, e că influencerii din România au promovat și continuă să promoveze tot ce le trece prin cale, indiferent de impactul negativ pe care reclama lor îl poate avea asupra urmăritorilor care o văd. (…) Scopul nu a fost și nu este să îmi bat joc de niște oameni.
Le-am dat oportunitățile să se prindă că ce le-am trimis nu era un produs real, dacă ar fi căutat pe Google și-ar fi dat seama că șeful de cabinet nu apare nicăieri, că blazonul nu e cel real, că adresa de e-mail nu e una oficială, că brand-ul Curtea Regală a României nu există”, a declarat Andrei Petroff, notează antenastars.ro.
Se pare că soția lui Flick, Denisa Filcea, se numără printre influencerii care au refuzat să facă postarea, tocmai pentru că nu a primit răspunsuri clare la întrebările pe care le-a avut.
„În primul rând, a scris Curtea Regală a României, nu Casa Regală, deci de aici puteam să ne dăm seama din start că nu vorbim despre ceva oficial. Adresa mail-ului, din nou, era al doilea semn de întrebare. A trimis, într-adevăr, am primit un email și eu și soțul meu”, a susținut vedeta.