Ce se întâmplă, de fapt, cu prințesa Kate Middleton? Un purtător de cuvânt al Prințului William rupe tăcerea

Publicat: 07 03. 2024, 17:06
Actualizat: 07 03. 2024, 17:07
Foto: Hepta - Alpha Press / Alpha Press

Kate Middleton a suferit o intervenție chirurgicală în urmă cu câteva săptămâni, și anume, o operație abdominală, au transmis reprezentanții Casei Regale a Marii Britanii. Nici până acum nu se cunosc mai multe detalii cu privire la această intervenție.

Ea a fost văzută pentru prima dată săptămâna aceasta, conducând lângă locul în care locuiește cu mama ei Carole Middleton.

Un purtător de cuvânt al Prințului William a declarat pentru revista People: „Se concentrează pe munca lui și nu pe rețelele de socializare”.

Acest lucru vine după ce Palatul Kensington a spus că a existat „nebunie pe rețelele sociale”, de la operația lui Kate, relatează Mirror .

Până când va dura recuperarea ducesei Kate

În aceste momente, Kate Middleton se recuperează, iar în mediul online au apărut extrem de multe de zvonuri. Recuperarea ar dura până în preajma Paștelui, după cum a anunțat Palatul Kensington.

Totodată, un purtător de cuvânt a transmis faptul că prințul William este foarte concentrat pe muncă, nu pe zvonurile care au apărut pe Internet, potrivitexpress.co.uk.

„Concentrarea lui este pe munca sa și nu pe rețelele de socializare. Acest lucru vine după ce Palatul Kensington a spus că a fost nebunie pe rețelele de socializare, de când Kate a fost operată. Termenele furnizate cu privire la șederea în spital a prințesei și revenirea planificată la îndatoririle regale au fost foarte clare încă de la început. Nimic nu s-a schimbat”, a spus acesta.

Starea ducesei de sănătate ar fi una bună, după cum a anunțat Familia Regală.

Unchiul lui Kate a criticat toate zvonurile și teoriile

Unchiul lui Kate, Gary Goldsmith a criticat toate zvonurile și teoriile care au apărut după operația ducesei și a spus că soția lui William are nevoie de spațiu.

„Cred că ar trebui să o lase în pace acum, pentru că există un motiv pentru care ei [familia] nu vorbesc despre asta”, a spus acesta.

„Cred doar că este fundamental greșit și dacă s-ar întâmpla cu oricine altcineva, s-ar gândi să le dea spațiu. Dar pentru că Kate este Kate, face o treabă atât de bună, încât întotdeauna există interes pentru ea. Ea este numărul unu în familia regală cu un motiv și îi rog pe oameni să îi lase puțin spațiu”, a mai precizat el.

Site-ul american TMZ a distribuit în această săptămână fotografii cu Kate, ducesa de Cambridge, care se afla într-un Audi 4X4, în apropierea castelului Windsor.