Vlăduța Lupău este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România, iar de curând a simțit nevoia unei schimbări de look, un obicei pe care îl avea încă din liceu.
Vlăduța Lupău a avut probleme cu căderea părului, iar de când acesta și-a revenit, s-a decis să facă o schimbare de look, informează Spynews.
Artista a spus că ea mereu avea o suviță blondă în liceu, dar după ce a rămas însărcinată nu a mai apelat la acest obicei, dar acum a vrut să revină la obiceiul ei vechi. Astfel să, s-a dus la hairstylist, s-a tuns și s-a vopsit.
„Din liceu aveam o suviță blondă, pe care nu am mai făcut-o de când am rămas însărcinată. Azi e momentul să o refac! (…). Tuns, spălat, suvițat, aranjat.”, a scris Vlăduța Lupău pe Instagram.
Vlăduța este mamă de un an de zile și a spus că de când a venit pe lume micul ei fiu a renunțat la unele obiceiuri pe care le avea înainte, astfel că nu vrea să mai rămână peste noapte în anumite locuri unde are evenimente, ci prefer să se întoarcă acasă.
Pe vremea când eu eram tânără îmi plăcea să rămân peste noapte în orice oraș aveam de cântat sau de petrecut. Acum, de la o vârstă, când mă așteaptă dulceața acasă plec din orice colț al țării, nu contează câte ore, dar dimineața sau noapte la orice oră vreau să ajung acasă la piticania mea. Așa că am plecat, după ce ne-am distrat și a fost frumos la botez”, a spus artista pe InstaStory.