Andreea Esca este unul dintre cei mai renumiți prezentatori din România, dar a vrut să își țină familia departe de ochii lumii. Oricum, de curând, a făcut o excepție și a vorbit despre familia ei și despre relația pe care o au. Părinții au vrut să aibă o legătură strânsă cu copiii.
Andreea Esca se poate declara o femeie împlinită atât pe plan profesional, cât și personal. Chiar dacă are un program încărcat, s-a asigurat că are mereu grijă de copiii ei și că le oferă atenția de care au nevoie, conform Cancan.
Andreea Esca a vorbit despre relația pe care o are cu copiii, care au ajuns și ei în lumina reflectoarelor. Cei doi frați se înțeleg foarte bine, semn că au fost bine crescuți.
Prezentatoarea TV a reușit să creeze o legătură foarte puternică între ea și copii, iar acest lucru se datorează ritualului pe care ea l-a implementat încă de când cei doi erau mici. Astfel că, ea și Alexandre au câte o vacanță cu fiecare dintre copii pentru a putea discuta cu fiecare copil. Metoda aceasta încă o practică, deși copiii au crescut.
„Da, mai mergem împreună și în vacanțe. Eu cu Aris sau doar eu cu Alexia, la fel și tatăl lor. Avem această deprindere de când erau mici. Făceam și separat câte o vacanță cu ei, ca să poți să te concentrezi doar asupra unui copil.
Eu sunt un copil singur la părinți și știu ce înseamnă ca atenția întreagă să fie îndreptată asupra ta; drept urmare, cred că e important. Dar la fel de frumos e și când mergem cu amândoi, pentru că ei au o relație foarte frumoasă între ei.
Da, mai mergem și în vacanțe cu familia. Își doresc să meargă, nu e o obligație de familie. Dacă își doresc, sigur că mergem. De obicei, în ultima perioadă, de când sunt mult mai mari, cam o dată pe an mergem împreună în vacanțe, fie că e iarna, fie că e vara”, a declarat Andreea Esca.