Ce reguli stricte au Prințul George și Prințesa Charlotte la cinele de la casa regală. Ce tradiții trebuie să respecte

Publicat: 12 08. 2024, 20:59
Actualizat: 12 08. 2024, 21:00

Prințesa Charlotte și Prințul George sunt nevoiți să respecte anumite reguli la cinele oficiale care au loc în Casa Regală. Copiii Prințului și Prințesei de Wales sunt obligați să respecte anumite tradiții importante pentru Familia Regală.

Ce nu au voie să facă

Cei doi prinți nu au voie să ia masa cu părinții lor sau cu alți adulți, nici măcar când are loc cina de Crăciun. Copiii Familiei Regale sunt învățați de mici despre importanța ierarhiei și au propria lor masă la care stau. Regula se respectă, însă, chiar și în momentul în care devin adolescenți, potrivit cancan.ro. 

Prințesa Charlotte și Prințul George nu au voie în timpul cinei să stea pe telefoanele mobile sau tablete. Astfel, aceștia sunt învățați ce înseamnă răbdarea și disciplina.

Bonele regale joacă un rol important

Darren McGrady, fost bucătar regal care a gătit atât pentru Regina Elisabeta, cât și pentru Prințesa Diana, a explicat că bonele regale joacă un rol crucial în educarea copiilor. Bonele au rolul de a-i învăța pe cei mici cum să se comporte adecvat la masă și cum să participe la conversații politicoase.

„Copiii au mâncat întotdeauna separat, până când au ajuns la vârsta suficientă pentru a se comporta corect la masă. Bona a avut întotdeauna controlul asupra meniului și s-a asigurat că ei mănâncă mese echilibrate, care includeau multe legume sănătoase, și le-a prezentat și noi feluri de mâncare pentru adulți”, a spus Darren McGrady.