Ce pensie are Elena Merișoreanu după recalculare: „La prețurile astea atât de obraznice și de nesimțite, un pensionar fără 5.000 de lei nu s-ar descurca”

Ce pensie are Elena Merișoreanu după recalculare: „La prețurile astea atât de obraznice și de nesimțite, un pensionar fără 5.000 de lei nu s-ar descurca”
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Artista de muzică populară Elena Merișoreanu a susținut că a primit 81 de lei în plus la recalcularea pensiei. Și e nemulțumită, căci a muncit 38 de ani! Aceasta a mai afirmat că un pensionar nu poate trăi decent fără 5.000 de lei pe lună, date fiind „prețurile astea atât de obraznice și de nesimțite”.

Elena Merișoreanu, supărată că-s pensiile mici în România

„Mie, în urma recalculării pensiei mi-au dat în plus 81 de lei. Doar atât am primit, deși am 38 de ani de muncă. Probabil s-au gândit că pensia mea este destul de bunicică, de peste 4.000 de lei.

La prețurile astea atât de obraznice și de nesimțite, prin farmacii și prin supermarketuri, un pensionar fără 5.000 de lei nu s-ar putea descurca. Iarna, sunt și utilitățile, pe lângă mâncare și medicamente.

Eu tot întâlnesc vara prin mall doamne și domni în vârstă, îmbrăcați bine, care stau pe bancă. Au zis că stau pe acolo, pentru că acasă nu au aer condiționat. Nu au bani nici de o apă, le-am cumpărat tot eu.

Și la țară, vezi atâta lume amărâtă, vin părinții cu copiii în ciorăpei, le-am mai cumpărat adidași. Iar la biserică, dacă mergeți duminica, veți vedea și oameni bine îmbrăcați, care, cândva, au fost cineva, dar care acum au pensii mici. Cer și ei pachete cu mâncare”, a susținut Elena Merișoreanu, potrivit VIVA!.

Amintim că Avocatul Poporului a anunțat, joi, că analizează criticile primite cu privire la noua Lege a pensiilor și modul de recalculare a acestora. Instituția a mai transmis că va anunța public dacă va decide să atace actul normativ la CCR. Instituția a mai atras atenția pensionarilor nemulțumiți că au la dispoziție 45 de zile să se adreseze instanțelor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`