Ana Morodan a fost reținută marți seară, după ce ar fi fost prinsă la volan sub influența alcoolului și a drogurilor. „Contesa digitală” a fost plasată sub control judiciar. Ieri, bloggerița a admis că a condus cu permisul suspendat, dar susține că nu a consumat droguri niciodată, ci doar a luat pastile de somn.
Gelu Duminică susține că anturajul Anei Morodan știe de faptul că se confruntă cu depresie, însă majoritatea dintre oamenii apropiați ei doar profită și nu o ajută cu nimic, dimpotrivă, „contesa digitală” trebuie să se descurce singură în momentele grele.
„Am cunoscut-o pe Ana Morodan acum vreo doi ani într-un eveniment organizat de BIZ și am văzut o femeie cu sufletul praștie care poza în divă. A vorbit mult despre depresiile ei și cum se afundă în muncă.
Într-o discuție pe care am avut-o cu o prietenă chiar după prezentarea ei, am spus că mi-e puțin milă de ea și că se vede că la un moment dat va ceva sub presiunea celor din jur și mai ales sub ”biciul” pe care ea însăși îl folosește împotriva ei.
Ieri, eu am văzut cum arată un om a cărui suflet face implozie. Și cum inconștiența te poate acapara atunci când dependențele întreținute de cei din jur pun stăpânire pe tine. Azi văd cum mulți dintre cei care o ”idolatrizau” până ieri o atacă furibund”, a scris Gelu Duminică pe Facebook.
De asemenea, sociologul a mai menționat că Ana Morodan va plăti atât politic, cât și lega pentru greșelile pe care le-a făcut. Acesta este surprins de persoanele care au „mâncat” din celebritatea „contesei digitale” ca la niște complici și tăinuitori.
„Ana a greșit teribil, și asta a spus și ea. Va plăti pentru asta (și economic, și legal) și bine că nu a suferit nimeni din cauza acțiunilor ei. Însă eu mă uit la cei din jurul ei, care au ”mâncat” din celebritatea ei ca la niște complici și tăinuitori.
Pentru că știau de labilitățile ei emoționale și au preferat să ”mănânce” în continuare fără a se gandi la omul care este. Și nici la sufletul ei. Au ”mâncat” fără milă până nu a mai rămas mai nimic.
Am auzit-o o singură dată vorbind și cred că am văzut-o de două ori în viața mea. Nu este genul meu de influiencer și nici nu am colaborat vreodată. Însă era evident, pentru oricine avea ochi să vadă, ca la un moment dat va ceda.
Sper ca Ana să înțeleagă ce a adus-o aici, cine îi este aproape, ce trebuie să facă și mai ales ce trebuie să învețe din ce i s-a întâmplat. Pentru că în spatele ”contesei” nu era decât o femeie speriată și, mai mult decât se crede, singură.
În rest, eu nu o judec! A greșit și va plăti! Eu sper să spun femeii Ana Morodan că îi sunt alături și că, dacă pot s-o ajut în vreun fel, o voi face! Și că tot ce i se întâmplă poate deveni punctul din care poate începe ”salvarea” sa….”, a mai transmis sociologul.