Ce mesaj a transmis Oana Roman, la câteva zile de la înmormântarea mamei sale: „Am refuzat să vorbesc și să comentez orice…”

Ce mesaj a transmis Oana Roman, la câteva zile de la înmormântarea mamei sale: „Am refuzat să vorbesc și să comentez orice...”
Sursa foto: Capturi video - InstaStory @oanaromanelisei

Oana Roman a transmis un mesaj la câteva zile de la înmormântarea mamei sale, care a decedat în azilul din Snagov. Cu lacrimi în ochi, fiica lui Petre Roman a vrut să mulțumească persoanelor care au susținut-o în această perioadă grea și să lămurească faptul că mama ei a primit tot ce se putea mai bun, fiind condusă pe ultimul drum așa cum a meritat.

Oana Roman, mesaj la câteva zile de la înmormântarea mamei sale

Aflată într-o perioadă grea după pierderea mamei sale, Oana Roman a transmis un mesaj prin care a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături și celor care i-au trimis mesaje de încurajare și susținere.

„Am simțit nevoia să vorbesc un pic cu voi ca să vă mulțumesc în primul rând pentru toate mesajele pe care mi le-ați trimis, pentru toate gândurile pe care mi le-ați trimis, pentru toată susținerea pe care am primit-o, pentru puterea pe care mi-ați dat-o și voi fiind cu sufletul alături de mine în această perioadă atât de grea. (…) Vă sunt recunoscătoare pentru că am simțit o putere și o energie extraordinară din partea voastră”, a transmis ea.

Fiica lui Petre Roman, detalii despre decesul mamei sale

De asemenea, Oana Roman a mărturisit că Mioara Roman a murit liniștită, în somn. Vedeta a ținut să sublinieze și faptul că mama sa a fost condusă pe ultimul drum așa cum a meritat.

„Mama a plecat în liniște, mama a plecat liniștită, așa cum și-a dorit în somn și mama a fost petrecută pe ultimul drum așa cum a meritat și așa cum trebuia și mă bucur că am reușit să fac asta pentru ea.

Am refuzat să vorbesc și să comentez orice și o voi face în continuare. Eu cred că nu e creștinește să-i judecăm pe alții, nu e creștinește să tragem concluzii despre lucruri pe care nu le cunoaștem, nu e creștinește să acuzăm, să comentăm, să bârfim atunci când nu știm despre ce e vorba și când nu am fost acolo, în necunoștință de cauză totală, așa că eu consider că judecata celorlalți pe mine nu mă privește”, a mai spus Oana Roman pe InstaStory, scrie VIVA.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Oana Roman (@oanaromanelisei)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)
16:49 - Elena Lasconi, întrebată la dezbaterea electorală organizată de Micutzu, dacă va fi de acord cu noi taxe și impozite pentru a reduce deficitul bugetar: „Vă garantez pentru guvernul de dreapta că acest lucru nu se va întâmpla” (VIDEO)
16:47 - Băsescu, despre promisiunea lui Ciolacu de reindustrializare a României: Păi, cine a dezindustrializat-o? Nu Năstase și PSD? / Cei care pretind că ne-am dat petrolul și gazele ca șpagă ca să intrăm în UE sunt niște lichele! (VIDEO)
16:38 - Incendiu de proporții în Vâlcea, pe Valea Oltului. Peste 10 hectare de pădure au fost afectate
16:21 - Băsescu: Mastodontul PSD-PNL se va menține. Cearta lor e o gogoașă. Fără Opoziție încă 4 ani va fi dezastru. Oamenii, dacă vor să vadă cum e fără Opoziție, să-și aducă aminte că-l voiau pe Bombo în Congo, că dominarea absolută a PSD le-a făcut mult rău (VIDEO)
16:07 - Facebook Messenger vine cu o actualizare spectaculoasă. Apelurile video HD și alte noutăți apar în 2024
16:04 - O nouă taxă pentru românii care locuiesc la bloc! Câți bani vor trebui să plătească în plus la întreținere: „Prima aberație a iernii”
15:56 - Ce este biletul zilei la pariuri online?
15:54 - Ce sunt serverele dedicate și când ai nevoie de unul?
15:39 - Lavrin Covaci (PSD), despre decizia ministrului Muncii de a trimite Corpul de Control la Casa de Pensii: „Se face în interesul beneficiarilor”