Ce lucruri a descoperit Oana Roman în camera mamei sale: „Tot descopăr. Nu au apărut niciodată”

Publicat: 26 09. 2024, 16:59
Foto: Instagram

Ori de câte ori i se face dor de mama ei, Oana Roman merge în camera unde a stat mama sa.

„Tot descopăr”

Oana a mărturisit că recent, a intrat în camera unde a stat Mioara Roman și a descoperit în cutia de amintiri a acesteia multe înscrisuri pe care are de gând să le strângă și să le publice într-o carte.

„Tot descopăr. M-am apucat acum să fac ordine în hârtii, în poze, tot găsesc poze, am găsit hârtii foarte multe, bilete, agende, tot felul de lucruri scrise de ea pe care la un moment dat va trebui să le sortez și poate să scot ceva de acolo, o carte”, a declarat Oana Roman la Știrile Antena Stars, potrivit Spynews.

Oana Roman este de părere că multă lume și-ar dori să afle poveștile Mioarei Roman.

„Lucrurile pe care ea le-a scris și care nu au apărut niciodată. Gândurile ei. Cu siguranță ar fi foarte interesant pentru oameni să citească lucruri despre viață scrise de un om care realmente avea ce povesti și avea ce transmite celorlalți”, a mai precizat vedeta.

„Nu cunosc un om mai erudit și mai plin de informații cum era ea”

Oana Roman a mărturisit cât de dor îi este de mama sa și cât de mult suferă că nu mai e lângă ea.

„Îmi e dor de mă doare fizic de discuțiile cu mama. Discuțiile cu ea mi-au ghidat întreaga viață, și întreaga gândire. Nu mai am cu cine vorbi așa cum vorbeam cu ea. Nu mai am de la cine învăța ce învățam de la ea. Ce binecuvântare a fost mama.

De fiecare dată când trebuie să iau o decizie sau să dezbat un subiect sau să cer o părere, mă gândesc la ea. Și ea nu are cum să mai răspundă. Nu cunosc un om mai erudit și mai plin de informații cum era ea. Îmi lipsește enorm. Îmi lipsește să-mi spună noapte bună, să o mângâi, să o aud, să o simt.

E tare greu. Foarte greu”, a scris Oana Roman, pe InstaStory.

Mioara Roman a murit pe 23 februarie

Mioara Roman a murit pe 23 februarie, la azilul unde locuia de câțiva ani, însă, până să meargă la azil, a locuit cu Oana.

Vestea tristă a morții a fost făcută publică chiar de fiica ei, Oana Roman. „Drum lin în lumină mama mea bună și frumoasă. Îngerii să te vegheze și să povestești tuturor acolo sus toate lucrurile minunate pe care le povesteai aici”, a transmis atunci Oana Roman, pe contul de Instagram.