Ce diferență de vârstă este între Mario Fresh și Alexia Eram. Sunt într-o relație de 7 ani

Publicat: 17 01. 2024, 09:16
Actualizat: 17 01. 2024, 12:14
Foto: Instagram

Alexia Eram și Mario Fresh sunt un cuplu de 7 ani, încă din perioada adolescenței, iar întrei ei diferența de vârstă este foarte mică.

Diferență de un an între Mario Fresh și Alexia Eram

Alexia este născută pe 31 august 2000, iar Mario pe 9 august 1999, astfel diferența dintre ei este de doar un an. Relația lor a început atunci când Alexia avea 16 ani și Mario 17, scrie A1.ro.

Cei doi s-au cunoscut când tânărul a cântat la ziua Alexiei. Ei s-au mai întâșnit după un an, la un eveniment, unde au vorbit, au făcut schimb de numere de telefon și au început să iasă.

„Ne-am văzut la un eveniment, am făcut schimb de numere și am început să ieșim. Și ne-am sărutat pe un acoperiș prima oară. Cu un an înainte venise să cânte la ziua mea. Eram fană Mario Fresh. Atunci am făcut eu cunoștință cu el. Apoi ne-am reîntâlnit peste un an”, a povestit Alexia Eram într-o emisiune.

Ce spune Alexia Eram despre căsătorie

Chiar dacă sunt demult împreună, tinerii nu se gândesc la măritiș.

„Dacă acum m-ar cere Mario n-aș spune nu. M-aș logodi. Nu știu dacă m-aș căsători acum. Suntem destul de tineri. Mai copilărim. Cred că fiecare relație are urcușuri și coborâșuri mai ales când aveți o relație de mici și creșteți împreună. Cu o comunicare bună cred că poși trece peste orice”, a mai povestit Alexia Eram într-un podcast.

Cât despre cum se comport aceștia în relație, Alexia a recunoscut că este o fire geloasă și consideră că gelozia cu limite este normal într-o relație. Ea a spus că la începutul relației era mai geloasă decât este acum.

Dacă unele cupluri obișnuiesc să se alinte în diferite derivate de la „iubire” sau alte cuvinte drăguțe, cei doi se alintă „Cap” de la „Capul meu frumos”.

Alexia Eram a participat în sezonul 6 de la emisiunea de aventură America Express cu fratele ei, Aris. Mario Fresh nu a putut participa alături de iubita lui pentru că el participase și în trecut, pe vremea în care Alexia era la facultate.

Concurenții sezonului 6 au recunoscut că Alexia și Aris au fost una dintre cele mai puternice echipe și au ajuns până în Marea Finală, unde au ajuns pe locul 2.