Ce crede Ioana Ignat despre participarea lui Sebastian Dobrincu, la „Survivor România”: „Nu-mi surâde ideea”

Publicat: 19 12. 2022, 23:47
Foto: captura video.

Se pare că Ioana Ignat nu este încântată de cea mai recentă decizie a lui Sebastian Dobrincu. Afaceristul a decis să participe la „Survivor” și va fi departe de iubita sa. Artista se teme că nu va mai putea să-l vadă.

Ioana Ignat, mai sinceră ca niciodată

Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu sunt împreună de ceva timp. În viitorul apropiat, antreprenorul va pleca în Republica Dominicană și se va alătura echipei de la emisiunea „Survivor România”. Afaceristul nu va avea acces la tehnologie și nu va avea acces la telefon pentru o perioadă lungă de șase luni.

„Nu îmi surâde ideea încă. Că o să fie plecat atâta timp, șase luni e destul de mult. Dar îl susțin în tot ceea ce face. Am încredere în abilitățile lui fizice, psihice”, a spus Ioana Ignat, citată de libertatea.

Artista nu este sigură dacă ar putea să stea în condițiile respective: „Nu știu dacă aș putea. Și să fiu așa de aproape, să-l văd cum se chinuie, sigur nu aș putea, dar pentru mine el este un câștigător.

Mi se pare supercurajos să zici da la o provocare de genul ăsta și îl susțin. O să mă acomodez, în șase luni…”, a mai spus Ioana Ignat.

Ioana Ignat, planuri de sărbători

De sărbători, îndrăgostiții vor merge la Botoșani, unde vor fi cu familia: „S-ar putea să mergem la Botoșani vreo 2-3 zile, apoi ne întoarcem și vedem ce facem. Îmi place cu mulți oameni, să fie distracție, muzică, mâncare, petrecere adevărată.

Nu prea sunt în centrul atenției când merg acasă, suntem foarte mulți. Suntem 6 copii, părinții noștri au și ei mulți frați, avem verișori. Toată lumea se distrează, facem glume, nu e unul principal. Dar dacă vine Sebi, poate o să fie el”, a precizat Ioana Ignat.