Ce crede Dragoș Bucur despre apropierea de Dumnezeu și despre faptul că soția sa, Dana Nălbaru, s-a pocăit la 33 de ani: „Am devenit conștient”

Publicat: 05 05. 2023, 11:30
Foto: Facebook

Dragoș Bucur și Dana Nălbaru formează unul dintre cele mai solide și echilibrate cupluri din România.

În timp ce soțul ei este în juriul Românii au talent, Dana a ales să stea departe de showbiz. Fosta membră a trupei Hi-Q s-a pocăit la vârsta de 33 de ani, iar recent Dragoș Bucur și-a spus părerea cu privire la acest gest.

Dragoș Bucur, despre credință și momentul în care Dana Nălbaru s-a pocăit

Dana Nălbaru a ales calea credinței la vârsta de 33 de ani, după ce s-a retras din showbiz. Aceasta a lansat o melodie în care vorbește de Iisus. Recent, Dragos Bucur a dezvășuit ce reprezintă pentru el apropierea de Dumnezeu.

„Credința este importantă și, din păcate, am senzația că este sub un asediu coordonat de câțiva ani. Am devenit conștient de acest lucru de curând, atunci când mi-am dat seama că a devenit cool să fii ateu și un semn de primitivism să fii creștin”, a spus Dragoș Bucur, potrivit Fanatik.

Acesta a mai menționat faptul că pe el credința l-a ajutat foarte mult, fiind de părere că toți oamenii ar trebui să se încreadă în ceva pentru a reuși, iar el a ales religia.  Soțul Danei Nălbaru este mulțumit de punctul în care se află în prezent și nu ar schimba nimic.

„Viața mea este plină de miracole. Serios, am o viață plină de minuni. Sunt cine sunt azi datorită deciziilor luate de-a lungul vieții. Nu aș schimba nimic, de teamă să nu influențez prezentul. Sunt mulțumit de viața pe care o am, cu bune și rele”, a spus acesta.

Dragoș Bucur, luptă continuă cu fricile pe care le are

Cunoscutul actor susține că deseori se luptă cu fricile sale, tocmai pentru a nu le amplifica, și reușește. Susține că nu are de ce să-i fie teamă dacă adoptă o astfel de strategie.

„Nu am frici, iar atunci când simt că se înfiripează vreuna, fac exact lucrul de care începe să îmi fie teamă. Știu că există depresie, dar, deși cunosc definiția ei, nu reușesc să înțeleg ce este.

Nu am cunoscut niciodată ceva asemănător depresiei. Prefer să nu îmi dau cu părerea despre acest subiect”, a mai spus celebrul actor.