Astăzi este o zi de sărbătoare pentru Ioana și Ilie Năstase, care împlinesc 77 și, respectiv, 48 de ani. Cei doi sunt în Turcia pentru a uita de problemele de zi cu zi și a sărbători împreună.
Deși s-au certat de multe ori în toți acești ani, atunci când vine vorba de lucrurile importante din viață, cei doi sunt unul lângă celălalt. Chiar și astăzi, când bruneta își aniversează ziua de naștere.
„De ziua mea am fugit puțin de aglomerație și agitație împreună cu Ilie. Așa am simțit noi doi să facem. Suntem acum în Istanbul, la prietena mea pentru câteva zile. Până luni o să stăm la ea.
Da, am împlinit 48 de ani dar mă simt foarte bine. Nu am nicio problemă cu această vârstă. Ilie deja mi-a făcut, de aseară, din Aeroport un cadou, și anume mi-a cumpărat un buchet de flori pentru că el știe că nu pot sta fără flori, dar mi-a spus că urmează ca astăzi să îmi cumpere un buchet mai mare de flori pentru că merit plus excursia asta din Turcia a venit tot din partea lui”, a declarat Ioana Năstase pentru Click!