Ce atitudine are Petre Roman față de starea de sănătate a Mioarei Roman, fosta soție?
Starea de sănătate a Mioarei Roman constituie un real motiv de preocupare pentru întreaga familie, dar mai ales pentru fiica Oana.
Vedeta se dedică în totalitate îngrijirii celei care i-a dat viață, însă nu este singură în tot acest proces.
Ce atitudine are Petre Roman față de situație
Fosta soție a lui Petre Roman este internată într-un centru de recuperare la standarde înalte, iar progresul este îmbucurător, susține Oana Roman.
Fostul prim-ministru, alături de care Mioara Roman a avut un mariaj timp de 33 de ani, este alături de fiică și prima soție, acum, după intervenția chirurgicală suferită de femeie.
„S-a interesat, de câte ori vorbesc cu el mă întreabă cum e mama. Fără îndoială că s-a interesat și fără îndoială că eu am simțit nevoia să vorbesc și cu el lucrurile astea și să îl țin la curent, să îi explic tot ce se întâmplă.
Așa consider eu normal. Și eu fac tot ce este omenește posibil ca ea să primească cele mai bune îngrijiri care există în România, pentru a-i fi cât mai bine”, a declarat Oana Roman, potrivit Cancan.
Care este starea de sănătate a Mioarei Roman
Mioara Roman a fost victima degenerărilor neuronale, ce par să nu se mai manifeste agresiv, după spusele Oanei Roman.
Ulterior acestei maladii, și-a făcut apariția și o pareză la mâna dreaptă, motiv pentru care fosta soție a politicianului are nevoie de recuperare. Apogeul problemelor de sănătate a venit odată cu intervenția chirutgicală a aplicării unei proteze de șold.
Starea Mioarei Roman s-a stabilizat, responsabili fiind apropiații care o îngrijesc, inclusiv Izabela, fiica Oanei Roman.
„Ce să spun, a avut probleme mari de sănătate anul ăsta, din păcate, a trebuit să o operăm, să îi punem o proteză de șold. După aceea a necesitat o perioadă de recuperare destul de lungă și acum este încă la un centru unde face recuperarea medicală. A recuperat foarte bine, este într-o stare bună, stabilă, doar că e foarte fragilă și trebuie să avem foarte mare grijă de ea”, a declarat Oana Roman despre starea de sănătate a mamei sale.