Mai mulți reprezentanți ai Familiei Regale Britanice suferă de alergii, iar Kate Middleton și Regina Camilla se numără printre ele.
Kate Middleton, în vârstă de 42 de ani, este alergică la părul cailor. De-a lungul anilor am avut ocazia să o vedem în public la spectacolele de echitație, însă oricât de mult apreciază caii, se pare că Prințesa de Wales nu poate sta aproape de ei, scrie Clickpentrufemei.
Pe de altă parte, Regina Camilla, în vârstă de 76 de ani, a dezvăluit în anul 2021 că suferă de rinită alergică. Potrivit publicației „Express‟, din cauza acestei probleme de sănătate, soției Regelui Charles al III-lea i se înroșesc ochii în sezonul alergiilor.
Totodată, Katherine, Ducesa de Kent, în vârstă de 91 de ani, suferă de boala celiacă, o afecțiune autoimună care se tratează printr-o dietă foarte strictă, care implică consumul alimentelor fără gluten.
Pe de altă parte, în anul 2018, Prințul William, în vârstă de 42 de ani, a glumit în timp ce se afla într-o călătorie în Oslo spunând că era „alergic la poze”.