Ce a pățit Florin Ristei după ce a ieșit de la studioul de televiziune. „Nu sunt chiar așa nebun”
Florin Ristei a fost victima unui incident bizar și neplăcut chiar în fața studioului de televiziune, Antena.
Ce a pățit Ristei
După ce a ieșit de la muncă, Ristei s-a întâlnit cu o femeie care susținea că are o legătură cu el în urma unei discuții de pe Telegram. Ea îi spunea că i-ar fi făcut chiar și declarații de dragoste, iar în momentul în care femeia i-a arătat conversația artistul a rămas înmărmurit, conform Cancan.
Un impostor s-a folosit de numele și imaginea lui Ristei și a convins femeia că vorbește într-adevăr cu artistul român.
„Ies azi de la Antena și, la ieșire, o doamnă mă așteaptă. „Bună, Florin! Nu mă cunoști, nu?” Iar eu îi spun: „Nu!” „Te faci că nu mă cunoști după ce am vorbit atâta timp?” Eu îi răspund: „Doamnă, spuneți dacă e vreo problemă, s-a întâmplat ceva?” Îmi arată telefonul și zice: „Da, ăsta cu care vorbesc pe Telegram și îmi zice că mă iubește, ăsta cine e?” Cineva s-a dat drept mine și a vorbit cu femeia. Am mai văzut cazuri de genul acesta; unii au cerut și bani. Așadar, dacă vedeți ceva similar, să știți că nu sunt eu. Nu sunt chiar așa nebun. Aveți grijă cu cine vorbiți și cine vă cere bani.”, a povestit Florin Ristei pe rețelele de socializare.
Înșelăciunile online, tot mai frecvente
Din fericire, femeia nu a fost și victima unui furt, impostorul nu i-a cerut bani, dar ea era ferm convinsă că vorbește cu Ristei.
În ultima vreme, astfel de înșelăciuni sunt tot mai frecvente, iar infractorii folosesc chiar și metode psihologice pentru a reuși să păcălească oamenii. După ce au câștigat încrederea oamenilor, impostorii cer sume de bani sau bunuri și fac apel la sentimentele pe care victima le-a dezvoltat după conversațiile purtate cu ei, iar după ce și-au atins scopul fie își închid contul, fie nu vor mai vorbi cu victimele care vor rămâne și fără bani și cu pagube morale.