Ce a găsit Elena Merișoreanu la mormântul regretatei Ionela Prodan, chiar în ziua în care se împlineau cinci ani de la deces: „Mi s-a părut foarte ciudat”
Pe data de 16 aprilie, ziua în care s-au împlinit cinci ani de la decesul Ionelei Prodan, Elena Merișoreanu a fost la mormântul acesteia. Artista a făcut o serie de dezvăluiri și a vorbit despre cum au fost toți acești ani fără regretata sa prietenă.
Ce a găsit Elena Merișoreanu la mormântul regretatei artiste
Cele doua au fost legate de o prietenie specială, iar drumul lor în muzică a început în același timp.
„Ne cunoaștem de când a venit în București. Am fost cimitir în prima zi de Paște, m-am dus mai pe seară și am aprins lumânări. Era mormântul atât de încărcat cu flori, un coș cu ouă, cu iepuraș. Nu era nimeni prin cimitir, dar nici nu a luat nimeni coșul.
Mi s-a părut foarte ciudat pentru că de obicei cam devastează. Nu era lume, era doar paznicul și l-am întrebat cum de a rămas coșul acolo.
El mi-a zis că nu puteau să-l ia ei, i-am explicat că tocmai de aceea a și fost pus la mormânt, ca să îl ia cineva. Nu știu dacă l-au luat, dar probabil l-au luat ei”, a povestit Elena Merișoreanu, pentru wowbiz.ro.
Elena Merișoreanu are doar cuvinte de laudă la adresa colegei sale de breaslă
„De fiecare dată, ea mă suna dimineața și îmi spunea: Lenuța, bem și noi cafeaua?! Vii la mine? O beam prin telefon dacă nu puteam să mă duc. Era o colegă tare bună. Eu niciodată nu am lipsit de la evenimentele ei.
Când era ziua ei mă chema întotdeauna și ne aveam foarte bine. Niciodată nu am avut nimic, ne-am înțeles extrem de bine. Nu prea a avut ea cu alți colegi conflicte. Era o femeie dreaptă, tranșantă. S-a dus mult prea repede dintre noi. Am amintiri foarte frumoase cu ea, din turneu, din toată țara.
Era o femeie nemaipomenită, familistă și ținea extrem de mult la copii. Când a murit soțul ei a fost și ea destul de necăjită, Ana a fost un copil mai rebel așa, dar uite că Dumnezeu le-a dat fiecăreia noroc și Ana este o mare luptătoare”, a dezvăluit artista.
Elena Merișoreanu, despre cum au fost anii fără Ionela Prodan
Interpreta de muzică populară își amintește cu nostalgie despre momentele cu Ionela Prodan.
„Au fost niște ani negrii pentru că între timp au mai murit atâția colegi dragi. Cu toți ne-am avut bine și ne întâlneam de multe ori.
Ionela făcea petreceri la ea acasă, veneau foarte mulți colegi și pierderea, dar și acești cinci ani au fost grei. Este foarte greu când pierdem un coleg, mai ales unul cu care noi am crescut și am început meseria împreună.
Asta este viața și trebuie să o luăm așa cum e, să ne rugăm pentru sufletele lor”, a mai povestit Elena Merișoreanu pentru sursa citată.