Nelu Cortea a făcut un anunț în mediul online, la scurt timp după ce s-a aflat că mama prietenului său, Cătălin Bordea, s-a stins din viață. Are legătură cu proiectele lor.
Comediantul este în doliu după ce mama lui s-a stins din viață, în urmă cu doar o zi. Timp de 6 ani, mama lui Cătălin Bordea a dus o luptă grea cu o boală incurabilă care a răspuns-o, la doar 55 de ani.
În semn de solidaritate, prietenul lui, Nelu Cortea, a făcut un anunț pe rețelele sociale. Cătălin Bordea și Nelu Cortea au o prietenie foarte strânsă, așa cum au demonstrat și la America Express, sezonul 5.
Cei doi împart atât lucrurile bune, cât și cele rele, iar acum mai mult ca oricând Bordea are nevoie de toți cei dragi în jurul său.
Pe lângă faptul că cei doi comendianți merg la show-urile de stand-up împreună, aceștia lansează și câte un vlog cu cele mai importante și amuzante momente de la spectacolele din țară, numit TourVlog.
Însă, în virtutea veștilor triste despre Cătălin Bordea, colegul și prietenul său, Nelu Cortea a anunțat că aceste proiecte se amână.
„Amânăm postarea „TurVlog-ului pentru săptămâna viitoare, din respect față de familia lui Cătălin”, a scris comediantul într-un Insta Story pe contul lui de pe rețelele sociale.
Cătălin Bordea a avut un an greu, și se pare că nici 2024 nu a început prea bine pentru el. La doar câteva luni după divorțul de fosta soție, mama lui s-a stins din viață și se pregătește să o conducă pe ultimul drum.