Laura Giurcanu, una dintre concurentele de la Survivor, a povestit despre experiența ei acolo și despre ce i-a lipsit pe durata concursului, dar și de ce i-a fost cel mai dor.
Vezi această postare pe Instagram
Vedeta a mărturisit că participarea la Survivor a făcut-o să realizeze cât de importante sunt lucrurile minore în viață de care, însă, nu suntem în totalitate conștienți. Vedeta a povestit că a fost, îndrăgostită de competiție, chiar dacă a fost supusă unor provocări destul de grele.
„Mie una mi-a plăcut competiția la maximum, m-am bucurat cât de mult am putut de toată experiența și am ales, de la început, să o privesc ca pe ceva transformativ și pozitiv. Probabil un moment în care am simțit provocarea mai intens a fost prima noapte când am dormit în ploaie, stăteam pe lemn și priveam în gol, așteptând să treacă momentul și mă gândeam la cât de relaxată mă puneam la somn în fiecare noapte, în căldura casei mele, fără să fiu recunoscătoare”, a spus aceasta întru-un interviu pentru ciao.ro
Laura Giurcanu a povestit despre primele lucruri pe care le-a făcut imediat după ce a ieșit din competiție. Aceasta a dezvăluit că a început să se redescopere prin prisma participării la acest concurs.
„Primul lucru a fost să mă holbez la mine în oglindă, timp de câteva minute, este un sentiment foarte straniu să nu te vezi deloc în oglindă timp de luni întregi, am simțit că mă redescopăr. Apoi am făcut un duș lung și am mâncat ceva bun”, a spus aceasta.
În interviu a amintit și de marea sa pasiunea, online-ul, despre care a spus că i-a lipsit. Influenceriței i-a fost dor de energia oamenilor care sunt mereu cu ea, chiar dacă doar prin intermediul rețelelor de socializare.
„Revenirea în online a fost intensă, nu prea am dormit în noaptea în care mi-am luat telefonul. Nu îmi era neapărat dor de vreo aplicație anume, îmi era dor de energia oamenilor cu care mă conectez prin intermediul lor. Mă simt ca și cum am ajuns acasă, înainte de a ajunge de fapt”, a zis Laura.
Fosta concurentă așteaptă cu nerăbdare să ajungă alături de familia sa.
„Urmează timp frumos petrecut cu familia, iubitul și oamenii dragi. Prevăd mult gătit și plimbări în natură, câteva petreceri și multă mâncare bună. Abia aștept”, a adăugat ea.