Roxana Nemeș, una dintre cele mai cunoscute persoane publice din România, a făcut un anunț după aproape trei ani de căsnicie cu Călin Harima. Cei doi s-au căsătorit în 2021, însă au fost împreună de mai mulți ani. Chiar dacă între ei există o diferență de 11 ani, aceștia au reușit să își găsească fericirea unul alături de celălalt.
Invitată în podcastul „Vorba lui Jorge”, Roxana Nemeș a dezvăluit cum a simțit că actualul ei soț este bărbatul potrivit pentru ea.
„În momentul în care l-am luat în brațe am simțit că el e bărbatul meu. Nu am simțit în viața mea chestia asta. Nu pot să-ți explic! Nu pot! Nu pot și ne-am căsătorit după ani de zile dar eu am simțit în toți anii ăștia, indiferent că au fost «in and out» și așa mai departe, am simțit că el e. Noi am luptat amândoi foarte mult pentru familia asta pentru că, nu știu, oricine, orice îmi spunea, orice se întâmpla, eu știam clar, eu am simțit că el e!”, a povestit artista, potrivit Click.
Întrebată dacă ea și Călin Harima au fost despărțiți, Roxana Nemeș a dezvăluit că da, la un moment dat s-a întâmplat și asta. „Am fost la un moment dat și despărțiți”, spune artista.
În prezent, Roxana Nemeș se bucură de o carieră de succes, însă până să ajungă aici, ea a fost victima bullying-ului pe Internet. La început, artista era foarte afectată de comentariile răutăcioase pe care le primea, dar odată cu trecerea timpului a învățat că oamenii au niște frustrări pe care nu reușesc sau nu pot să le treacă.
„M-au afectat foarte mult până când am învățat, prin experiență, prin maturizare probabil, că acei oameni au niște frustrări. Dacă tu nu îi bagi în seamă și îți vezi de drumul tău, de viața ta, de fericirea ta și de absolut tot ce însemni tu, cu zâmbetul pe buze, crede-mă că nu te poate afecta nimic”, a mărturisit Roxana Nemeș.
Vezi această postare pe Instagram