Horia Brenciu, juratul iubit de la Vocea României, și soția sa, Alice Dumitrescu, au o familie aparent mare și fericită, dar puțini știu detalii importante despre aceasta. Cu toate că au împreună patru copii, doar unul dintre ei este biologic al artistului, relatează Ego.ro.
Horia Brenciu și Alice Dumitrescu au devenit părinți pentru prima dată în 2012, când s-a născut Mina. Mina este singura fiică biologică a cuplului și este adorată de ambii părinți. Pe rețelele de socializare, Horia se mândrește cu ea și o iubește la fel de mult ca pe ceilalți copii.
Alice Dumitrescu a adus în căsnicie și două fiice dintr-o relație anterioară: Andreea și Maria. Deși nu sunt copiii biologici ai lui Horia, el iubește și îngrijește de ele cu aceeași afecțiune ca de propriii săi copii.
Horia și Alice au fost atât de impresionați de povestea unei tinere care era însărcinată, dar voia să scape de pruncul ce urma să-l nască. Așa s-au decis să-l înfieze ei pe micuț și au demarat toate procedurile necesare.
„Auzisem de la nişte cunoştinţe de familie despre o tânără domnişoară care vrea să avorteze şi atunci am făcut toate demersurile. Am zis, „Nu-l avortează, îl vrem noi!”. Soţia mea a fost cu ea peste tot. Era minoră. I-am asigurat toate elementele necesare unei naşteri normale. După ce a născut, Alice l-a adus acasă. Am făcut toate hârtiile necesare”, dezvăluia Horia Brenciu, la ”Profesioniştii”.
„Toma este băiatul nostru. Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume. Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat şi la fotbal şi extrem de iubitor. Este dragostea noastră şi a tuturor celor care-l cunosc. Dumnezeu este mare şi ne-a dat acest dar minunat, pe lângă celelalte trei fete. Mina şi Toma sunt de nedespărţit, iar Alice stă cu ei aprope tot timpul. Sunt un om bogat şi-i mulţumesc, din tot sufletul meu, lui Dumnezeu pentru comorile mele”, a mai completat artistul.