Simona Halep s-a căsătorit civil în toamna anului trecut cu Toni Iuruc, iar cei doi trebuiau să ajungă anul acesta și în fața lui Dumnezeu pentru a-și jura iubire. Grandioasa petrecere de nuntă era programată pe 13 noiembrie, la Cazinoul din Sinaia, acolo unde erau așteptați peste 300 de invitați, însă totul s-a anulat, deoarece cei doi au ajuns în fața notarului, pentru a semna actele de divorț la mai puțin de un an de când deveniseră soț și soție.
Odată cu anularea evenimentului, cei doi au pierdut și o sumă uriașă de bani, care fusese investită pentru marea petrecere de la finalul acestui an. Unele servicii au fost deja achitate, așa că cei doi nu au cum să mai revină asupra sumelor deja plătite, notează viva.ro.
Cei doi urmau să facă o nuntă de poveste pe 13 noiembrie, la Sinaia, acolo unde chemaseră peste 300 de invitați să le fie alături la marele eveniment, însă totul s-a năruit după ce au decis să pună punct relației lor. Anularea nunții a însemnat și pierderea unei sume colosale de bani, căci viitorii miri apucaseră să achite fotograful, cameramanii, mâncarea și băutura, sume considerate pierdute.
Totul era în linie dreaptă pentru nunta din noiembrie, iar majoritatea serviciilor fuseseră deja plătite. Pentru catering, sportiva ar fi plătit în avans suma de 20.000 de euro, în timp ce pentru fotograf și cameramani Simona Halep a mai plătit încă 5.000 de euro.
Rochia de mireasă ar fi ajuns la suma de 20.000 de euro, iar mărturiile de nuntă au costat și ele în jur de 10.000 de euro. Pentru salonul unde trebuia să aibă loc evenimentul, Halep a plătit încă 25.000 de euro, potrivit informațiilor Playsport.